Productia de grau din acest an, de circa 5,7 milioane de tone, este cu 10% mai mare decat anul trecut si suficienta din punct de vedere cantitativ pentru a acoperi necesarul de consum alimentar, furajer, si chiar si pentru exporturi, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, informeaza Mediafax.
"Pentru consumul uman, respectiv panificatie, este nevoie de 3,5 milioane de tone de grau. Noi avem acest necesar, din punct de vedere cantitativ, dar nu stim inca daca din punct de vedere calitativ putem acoperi cererea. Lucram acum la stabilirea indicilor de calitate, dar parerea mea este ca necesarul va fi acoperit", a spus Dumitru.
El a adaugat ca a fost recoltat 96% din totalul productiei, respectiv 5,6 milioane de tone.
"Estimam pentru acest an o productie de 5,7 milioane de tone de grau, suficienta pentru a ne acoperi consumul alimentar, furajer, de samanta si sa ne mai ramana chiar si pentru exporturi", a afirmat Dumitru, care a precizat ca productia este sub estimarile de 6,7 milioane de tone, dar peste productia de 5,2 milioane de tone, inregistrata anul trecut.
Ministrul a spus ca daca pretul graului nu va scadea, va exista o tendinta de majorare a pretului painii.
Dumitru nu a dorit sa anticipeze cu cat ar urma sa creasca pretul painii, insa a spus ca majorarea va fi mai mica decat estimarile de 30% ale patronatelor din panificatie.
El a mai spus ca si productiile de orz si rapita sunt cu 10% sub estimari, dar peste volumele inregistrate anul trecut.
Comenteaza articolul "Productia de grau este suficienta din punct de vedere cantitativ"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS