“Am sapte masterate si castig sub 600 lei / Venitul mi-a scazut cu 80%”, sunt doar cateva dintre declaratiile protestatarilor de la Finantante, citate de HotNews.ro.

“Noua miza la Fondul Proprietatea: cine intra in fata cu dosarul la despagubire”, titreaza Ziarul Financiar. In lipsa unui mecanism transparent, sunt selectate pentru rezolvare tocmai dosarele cedate catre terti cu doar 10-20% din valoare, in timp ce proprietarii reali asteapta si 4-5 ani titlurile de despagubire.

Protestele bugetarilor incep sa se mute din strada, pe holurile institutiilor publice, cu doar sase zile inainte ca delegatia Fondului Monetar International (FMI) sa revina la Bucuresti ca sa ia pulsul economiei nationale, noteaza Bursa.

“Compromis parlamentar la ordonanta creditelor: sa scada dobanzile, dar mai putin”, scrie Money.ro. Deputatii au gasit solutia de compromis pentru calculul dobanzii variabile.

“Dupa vanzarea Gecad ePayment catre gigantul media sud-african Naspers, Radu Georgescu, fondatorul companiei autohtone de plati online, vorbeste relaxat despre alegerea facuta - «stiti, as fi putut primi mai multi bani din alta parte», se arata intr-un interviu DailyBusiness.ro.

Citeste si:

Capital scrie despre casele traditionale care pierd teren in fata celor in stil american. Apetitul dezvoltatorilor pentru segmentul rezidential s-a redus drastic de vreme ce stocul de apartamente noi nevandute a crescut la 8.000 de unitati.

Romania, la un pas de o greva fiscala. Protestul de la Finante se extinde la nivel national, titreaza Evenimentul zilei.

“Ce a declarat ministrul de finante, Gheorghe Ialomitianu dupa ce a fost evacuat din minister: S-AU OBISNUIT CU BANI MULTI”, scrie Gandul.

Adevarul mentioneaza despre “Interceptari din dosarul ALRO - Chirieac catre Cocos: Banditule, mic si frumos, ce faci, mai borfasule simpatic?”.