"Orice consumator va plati 20 lei/MWh (0,02 lei/kWh - n.r.) pentru energia produsa in cogenerare", a declarat presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Iuliu Plaveti.

El a adaugat ca deocamdata ANRE nu are date care sa indice o crestere a pretului electricitatii sau a gazelor naturale in anul urmator.

Consumul mediu anual in Romania pe gospodarie este de 1.200 kWh (100 kWh pe luna), asfel ca un consumator ar urma sa plateasca anual in plus la factura o suma de 24 lei.

Citeste si:

Valoarea contributiei va fi inclusa in factura lunara la electricitate transmisa consumatorilor, potrivit unui proiect de ordin al presedintelui ANRE.

Contributia va fi acordata lunar producatorilor de energie electrica si termica in cogenerare in intervalul 2010-2023, pe o perioada de maximum 11 ani consecutivi, ca o forma de bonus pentru sprijinirea acestui sector.

Schema de sprijin, prin care autoritatile estimeaza ca vor aloca 17,2 miliarde lei pentru aproximativ 500 de companii, a fost autorizata de Comisia Europeana la sfarsitul lunii septembrie.