Anul acesta va sta sub semnul integrarii, care presupune alinierea unor tarife la nivelul comunitar. Cu alte cuvinte, vom avea preturi ceva mai mari decit anul trecut. Leul va continua sa se intareasca, dar ceva mai domol. Din pacate, dobinzile ramin tot mari.
Tinta de inflatie pentru anul acesta a fost fixata de BNR la 5%. Ceea ce inseamna ca, per ansamblu, preturile ar trebui sa urce anul acesta cu cel mult 6%. Este greu de crezut ca preturile se vor majora doar cu atit, avind in vedere experienta anului 2005. Pentru anul care abia s-a incheiat, Banca centrala fixase initial o tinta de 7%. Prin vara a modificat-o la 7,5, pentru ca luna trecuta sa ne anunte ca, de fapt, inflatia in 2005 este de peste 8,5%. De vina au fost, in principal, tarifele administrate. Gazele naturale au crescut cu 45,3%, gigacaloria cu 12%, iar apa si salubritatea cu 27,5%. Aceleasi rele sint asteptate si pentru 2006. Curentul s-a scumpit deja de la 1 ianuarie cu 1,85%, pina la 3.649 lei/kWh si, cel mai probabil, se va mai scumpi o data la 1 iulie.

De la 1 martie, se vor scumpi gazele de provenienta interna, care in prezent costa 110 $/1000 mc. Consumatorul plateste acum 280 de dolari la mia de metri cubi de gaze de provenienta interna si din import, iar in a doua parte a anului vom da 285, potrivit Ministerului Economiei si Comertului. Totodata, subventia la energia termica ar trebui redusa cu 33%. Urmeaza apoi accizele, si ele aflate in cursa de aliniere la nivelurile aplicate in UE. Astfel, vor creste accizele pe tigari, alcool, masini si carburanti.

Peste toate acestea, conteaza pretul international al petrolului. Este un factor de care se teme si Banca Nationala, pentru ca si organismele internationale de reglementare au dificultati in controlul lui.

Dobinzile nu scad

Dobinzile la credite nu au prea mari sanse sa scada. In cel mai fericit caz, unele dintre banci ar putea da jos pina la doua puncte procentuale. Deja economiile populatiei, din banci, sint erodate de dobinzi care nu mai acopera nici macar inflatia. Acest comportament ciudat al bancilor este incurajat de excesul de bani de pe piata. Este clar ca dobinzile la depozite nu au unde sa scada, si de aceea si dobinzile la credite ramin blocate pe nivelurile actuale.

Este posibil ca lupta pentru cotele de piata intre cele mai mari banci sa ajute la o scadere sensibila a dobinzilor, insa bancherii nu pariaza pe scaderi mai mari de 1,5% 2%.

In plus, BNR a anuntat ca e pregatita sa utilizeze intregul set de instrumente de care dispune pentru a contracara presiunile inflationiste in crestere. Pe scurt, va continua sa descurajeze creditarea.


Leul continua sa creasca


Leul va continua sa se aprecieze si anul acesta fata de valute si, in special, de euro. Anul trecut, in vara, un euro ajunsese sa coste 3,4 lei. Intre timp, BNR a atras o parte din excesul de valuta de pe piata, readucind leul la valori mai normale in ceea ce priveste puterea lui reala, data de economia interna.

Acum, euro se apropie de pragul psihologic de 3,7 lei, insa piata asteapta o mare cantitate de valuta. O mare parte din fluxul de valuta va proveni din privatizari, iar o alta parte din alte investitii straine, atrase de viitoarea frontiera externa a UE. Ascensiunea leului nu va mai avea insa dinamica de anul trecut. Acum, diferentialul dintre dobinzile la depozitele la lei si cele la valuta nu mai e atit de atractiv pentru capitalurile speculative.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri