Romania trebuie sa continue relatia cu Fondul Monetar International (FMI) printr-un acord precautionary, pentru stabilitate financiara, iar eventuale fonduri sa fie atrase de la Uniunea Europeana, din sumele puse la dispozitia statelor din afara zonei euro, a afirmat presedintele Traian Basescu, conform Mediafax.
"Legat de Fondul Monetar International, nu stiu care va fi in final abordarea Guvernului, dar abordarea mea esta ca va trebui sa continuam cu FMI fara sa luam bani de la Fond. Daca vom ajunge la concluzia ca ne convine sa luam bani pentu a nu mai absorbi banii de pe piata, sa-i lasam la dipozitia proceselor de creditare pentru firmele romanesti, putem apela eventual la bani de la Uniunea Europeana, care are un fond constituit pentru statele din afara zonei euro. Deci, punctul meu de vedere este ca va trebui sa continuam cu un precautionary agreement cu Fondul Monetar International, alaturi de Banca Mondiala si Uniunea Europeana, avand ca obiective consolidarea fiscala", a spus Basescu ministrilor.

El a precizat ca viitorul acord cu FMI trebuie sa aiba ca obiectiv absorbtia fondurilor europene si combaterea muncii la negru.

"Avem 4,4 milioane de salariati oficial inregistrati si 1,68 milioane munca la negru. Deci, nu se mai poate tolera aceasta situatie, cei care muncesc la negru nu beneficiaza nici de plata contributiilor la pensii din partea angajatorilor, nici de partea contributiilor la sanatate. Deci, acesti oameni sunt lasati in aer pur si simplu. Este obligatia noastra sa gasim formulele prin care sa scoatem la suprafata munca la negru, pentru ca ea face foarte mult rau oamenilor, nu numai bugetului", a adaugat presedintele.

Surse oficiale au declarat ca Guvernul a transmis Fondului Monetar International o scrisoare in care sustine ca Romania a indeplinit toate conditionalitatile pentru a primi o noua transa din imprumut, inchizand anul 2010 cu un deficit de 6,6% din PIB, cu 1,27 milioane bugetari si cu stocul de arierate sub limitele agreate.

"Deficitul bugetar preliminat pe intregul an 2010 a fost in jurul a 6,58% din PIB, sub limita convenita cu FMI, si putea cobori la 6,4% daca nu erau achitate o parte dintre arierate", au declarat sursele.

Pentru 2010 Guvernul s-a angajat sa mentina deficitul bugetar sub 6,8% din PIB si sa-l reduca in 2011 la 4,4% din PIB. Produsul Intern Brut a fost estimat anul trecut la 511,58 miliarde de lei.

La finele anului precedent, numarul angajatilor in sectorul bugetar trebuia sa coboare la 1,29 milioane persoane, conform intelegerilor cu FMI.

Ministrul Finantelor a declarat ca Guvernul si-a indeplinit pentru 2010 si conditia legata de stocul de arierate.

"Conform celor convenite cu FMI in scrisoarea suplimentara, nivelul maxim al arieratelor nu trebuia sa depaseasca la sfarsitul lunii noiembrie 250 milioane lei . Guvernul si-a indeplinit aceasta tinta pentru eliberarea urmatoarei transe de la FMI, deoarece la sfarsitul lunii noiembrie nivelul arieratelor era de 248 milioane lei", a spus Ialomitianu.

Oficialul MFP a precizat ca nivelul maxim al arieratelor negociat cu FMI si inclus in ultima scrisoare de intentie se refera numai la datoriile restante ale institutiilor de stat de la nivel central, fara datoriile neachitate de autoritatile locale.

Acordul cu FMI a prevazut initial criterii cantitative privind nivelul arieratelor de la bugetul general consolidat, adica inclusiv datoriile autoritatilor locale, dar Guvernul a ratat fiecare tinta trimestriala de la inceputul programului si pana in prezent.

Tinta de arierate la bugetul general consolidat era stabilita pentru finele acestui an la 480 de milioane de lei, iar datoriile statutului trebuia eliminate in totalitate pana la finele intelegerii cu FMI.

In septembrie, soldul arieratelor bugetului general consolidat depasea 1,5 miliarde lei.

Romania are un acord de finantare externa cu FMI, Uniunea Europeana si alte institutii financiare internationale, in suma totala de aproximativ 20 miliarde euro. Romania a primit pana in prezent transe in valoare de 11,27 miliarde de euro de la Fond si de 3,65 miliarde euro de la Comisia Europeana.

Board-ul FMI, programat initial pentru mijlocul lunii decembrie, se va reuni pe 7 ianuarie pentru a discuta despre eliberarea urmatoarei transe din acordul cu Romania, in valoare de 769 milioane DST (circa 870 milioane euro).


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri