"Ordonatorii de credite vor putea aproba anual acordarea unui spor salarial lunar de maxim 30% din salariul de incadrare pentru persoanele cu atributii de control si vor acorda stimulente celor care, in urma exercitarii acestor atributii, au descoperit prejudicii sau sume datorate la bugetul de stat sau local mai mari de 100.000 lei. Valoarea stimulentelor acordate persoanelor cu atributii de control este egala cu un procent de 1% din valoarea prejudiciului", se arata in document.
Stimulentele vor fi acordate numai dupa recuperarea partiala sau integrala a sumelor si virarea acestora, in termen de maximum 30 zile de la recuperare, la bugetul institutiei de control.
In situatia in care acelasi prejudiciu este descoperit ca urmare a mai multor actiuni de control efectuate de unitati diferite, stimulentul este acordat inspectorilor din structura care a transmis prima actul de control catre institutia competenta sa recupereze prejudiciul.
Prevederile nu se aplica inspectorilor pentru care modalitatea si procentul de acordare a stimulentelor sunt prevazute in statutele proprii sau prin alte acte normative.
In acelasi timp, inspectorii vor avea dreptul la protectie din partea structurilor specializate ale statului fata de amenintarile si violentele la care ar putea fi supusi ei si familia lor, ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu.
Ei nu vor avea dreptul sa emita un act administrativ ori sa participe la luarea unei decizii daca din aceasta rezulta un avantaj pentru sine, sot ori rudele de gradele I-IV, sa beneficieze, direct sau prin persoane interpuse, in conditii preferentiale, de serviciile, produsele, lucrarile sau fondurile entitatii controlate, sa detina, direct sau prin persoane interpuse, calitatea de actionar, asociat, administrator ori cenzor la entitatea controlata sau sa beneficieze de sponsorizari din partea acesteia si nici sa indeplineasca o functie onorifica sau remunerata in cadrul entitatii controlate.
Pentru ocuparea unei functii cu atributii de control vor fi solicitate studii juridice, economice, de administrație publica sau alte studii de specialitate, precum si o vechime in munca de minimum trei ani in specialitatea studiilor absolvite sau intr‐o activitate similara de control.
De asemenea, persoana care doreste sa lucreze ca inspector trebuie sa nu fi fost condamnata definitiv pentru infractiuni si sa nu fi fost destituita dintr‐o functie publica.
Guvernul justifica drepturile stabilite in proiect pentru inspectori prin faptul ca acestia reprezinta prima linie de aparare a statului impotriva faptelor de natura contraventionala/penala ori de nerespectare a normelor administrative, dar si o categorie distincta a personalului administrativ, expusa atat tentatiilor, cat si amenințarilor directe sau indirecte la adresa lor ori a familiei.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: