In luna mai din fiecare an, in piata de capital romaneasca exista zile, precum cea de ieri, cand pretul unor actiuni importante pur si simplu se prabuseste fara ca respectiva companie sa anunte un eveniment cu impact evident negativ asupra cotatiilor. Cauza este reprezentata de inchiderea sezonului dividendelor pentru aceste actiuni.

Data cum-dividend


Data cum-dividend este ultima zi in care in care un investitor mai poate beneficia de dividende, cumparand actiuni din piata.
Evolutia din aceasta zi a unei actiuni care ofera dividende este destul de greu de anticipat. In ziua cum-dividend exista atat posibilitatea ca respectiva actiune sa creasca – datorita jucatorilor care se grabesc sa cumpere pentru a beneficia pe ultima suta de metri de dividende, dar si sa scada – din cauza traderilor care anterior cumparasera pentru a specula rationamentul investitorilor multumiti de dividende.

Data ex-dividend


Data ex-dividend este prima zi in care cei care cumpara actiuni nu mai beneficiaza de dividende. Aceasta este prima zi lucratoare dupa data cum-dividend.

Data ex-dividend actiuni romanestiIn data ex-dividend pretul actiunilor scade in general cu o valoare apropiata dividendului acordat de companie. Acest lucru are loc din doua motive. Primul este acela ca, din punct de vedere teoretic cel putin, atunci cand o companie acorda dividende aceasta se decapitalizeaza, astfel ca valoarea de piata a companiei se ajusteaza cu suma distribuita actionarilor.

Al doilea motiv este acela ca investitorii interesati doar sa primeasca dividendul, si care nu sunt interesati de perspectivele pe termen lung ale companiei, isi lichideaza pozitia.

Mai trebuie mentionat si faptul ca in data ex-divident volumele tranzactionate pot creste si datorita faptului ca o parte din investitori pot intra la cumparare tocmai pentru a beneficia de preturile “corectate”, sau, mai simplu, de actiuni ieftine.

De ce este nevoie de stabilirea acestor date? Motivul rezulta din necesitatea identificarii actionarilor care sa beneficieze de dividende, in conditiile in care actionariatul companiilor listate pe bursa este intr-o continua schimbare.

Pentru a rezolva aceasta problema companiile stabilesc o data de inregistrare, data la care orice investitor care detine respectivele actiuni primeste dividende. Problema este insa ca o tranzactie cu actiuni este decontata (investitorul intra in posesia actiunilor sau a banilor) la trei zile lucratoare dupa ce aceasta a fost facuta pe bursa (T+3). Tocmai din aceasta nevoie de procesare a datelor operatorii de piata stabilesc datele ex-dividend cu doua zile inaintea datei de inregistrare.

Sursa imagine: freedigitalphotos.net
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație Bursiera »


Setari Cookie-uri