Mutarea lui Lurf la Volksbank Romania a fost realizata intr-o perioada in care, pe langa neintelegerile cu clientii, Volksbank International a fost scoasa la vanzare de catre grupul austriac.
Johann Lurf sustine ca grupul austriac Volksbank nu a primit nicio oferta concreta pentru vanzarea subsidiarei din Romania si nici nu discuta impartirea bancii in bucati pentru a putea fi preluata mai usor. "Subsidiarele din Europa Centrala si de Est, de la Cehia la Romania, de la Serbia la Bosnia, produc fluxuri de venituri si acestea vor ramane. Suntem aici ca sa ramanem, indiferent cine va fi actionar", afirma Lurf.
Volksbank Romania activeaza pe piata locala din anul 2000, principalul actionar al bancii fiind Volksbank International, detinut in majoritate de grupul austriac Osterreichische Volksbanken. Austriecii de la Volksbank au reusit, in perioada de boom economic, sa urce pana pe locul 3 in clasamentul bancilor de pe piata locala, cu o cota de piata de 6,8% in 2008. Recesiunea si problemele cu clientii nemultumiti au facut, insa, ca banca sa coboare pe locul 8 in clasamentul bancilor de la finalul lui 2010, cota de piata coborand la 5,8%.
Vanzarea operatiunilor Volksbank din regiune, inclusiv din Romania, ar reanima piata de M&A pe segmentul bancar, dar intrebarea principala care se pune in acest moment este cine ar vrea sa cumpere businessul austriecilor si la ce pret.
"Pretul este in mod cert principala chestiune in tranzactie, iar nivelul sau conteaza. Nu exista un pret pe masa in prezent. Bancile interesate sunt inca in procesul de evaluare si nu exista o presiune foarte mare pentru vanzare", a mentionat presedintele Volksbank Romania.
Grupul austriac Volksbank a anuntat ca analizeaza posibilitatea de vanzare a participatiilor detinute la Volksbank International si VB Leasing international, ambele cu operatiuni in Romania. Grupul intentioneaza sa se concentreze asupra operatiunilor de baza, respectiv functia de institutie centrala a celor 60 de banci regionale Volksbank, creditarea pentru companii si activitatilor din sectorul imobiliar.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: