O prevedere care impune listarea la Bursa a unui pachet din actiunile fiecarei companii care constituie Fondul Proprietatea risca sa intarzie functionarea acestuia. Articolul buclucas, din chiar legea de constituire a Fondului, impune listarea a cel putin 5% din fiecare companie, actiune care trebuie declansata inainte de distribuirea pachetelor de actiuni destinate acestuia. Sunt exceptate de la regula listarii acele companii care se afla in proces de privatizare cu investitor strategic, asa cum a fost cazul Bancii Comerciale Romane (BCR).

Potrivit acestei reglementari, Loteria si Imprimeria, de exemplu, ar fi trebuit deja sa fi declansat procedurile de listare a unui pachet de minimum 5% pe Bursa.

Nicolae Ivan, seful Fondului, nu contesta incurcatura pe care o creeaza prevederea strecurata in lege, dar considera ca acesta poate functiona si pana la listarea respectivelor companii.

„Parerea mea este ca aceasta prevedere a fost strecurata cu rea-vointa, este o metoda clara de a sabota intregul proces. Totul pleaca de la o singura persoana, pe care o si stiu. A fost o intentie evidenta de a bloca intregul proces. Fondul Proprietatea functioneaza deja si in cel mai scurt timp sper sa terminam procedurile de desemnare a unei firme romanesti de avocatura pentru a intocmi caietul de sarcini pentru licitatie, pentru alegerea gestionarului fondului“, a declarat presedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea, Nicolae Ivan, pentru „Averea“. Legea nu prevede sanctiuni impotriva sefilor institutiilor care n-au chef sa declanseze procedurile de listare a companiilor selectate pentru a construi Fondul Proprietatea. „Articolul respectiv prevede ca diversele ministere si agentii au obligatia ca, pana la data constituirii Fondului, sa intreprinda niste actiuni.

Sanctiunea pentru neindeplinirea acestor obligatii nu poate sa fie in nici un caz neconstituirea Fondului, pentru ca acest lucru ar insemna sanctionarea celor care ar urma sa fie despagubiti pentru neindeplinirea indatoririlor de serviciu ale conducatorilor respectivelor institutii. Acestia sunt cei care trebuie trasi la raspundere“, crede avocatul Gabriel Biris.

Problema e ca multe legi in Romania prevad obligatii dar nu si sanctiuni, crede avocatul de la Salans. Legile de functionare a respectivelor institutii publice prevad insa sanctuni in ceea ce priveste neindeplinirea obligatiilor legale, afirma Biris. Seful Fondului Proprietatea admite ca transparenta impusa de Bursa ar putea stanjeni listarea marilor companii.

„A trebuit sa facem fata la mai multe constrangeri. Nu va ascund, a existat o presiune administrativa imensa impotriva listarii“, a precizat Ivan.

„Depinde ce intelege fiecare prin initiere, derulare si listare. Initierea poate incepe cu auditarea situatiei financiare, care nu este neaparat una publica. Opinia publica afla de existenta unui proces de listare a unei companii din anuntul privind organizarea unei licitatii pentru selectarea intermediarului“, considera Laurentiu Popescu, de la IEBA Trust.

Totusi, articolul exista, nu a fost abrogat si ingreuneaza constituirea Fondului Proprietatea. In conditiile actualei legislatii, indecizia statului cu privire la privatizarea mai multor companii de stat se extinde si asupra sortii Fondului Proprietatea. Singura exceptie acceptata de la listarea pachetului minim de 5% este cea in care statul se afla in negociere cu un investitor strategici in vederea privatizarii respectivei companii. Cu alte cuvinte, daca CEC-ul ar fi vandut unui investitor strategic, nu ar mai fi necesara listarea la Bursa a pachetului de 5%, ci numai virarea in contul Fondului Proprietatea a 9,9% din valoarea de vanzare a CEC.

Marea problema a Fondului Proprietatea, si asa intarziat fata de calendarul stabilit prin lege, este ca nici in acest moment Guvernul manifesta ezitari in chestiunea continuarii privatizarii CEC-ului. Iar daca executivul va amana procesul de privatizare, asa cum au lasat sa se inteleaga premierul si ministrul de Finante, pentru a se constitui Fondul Proprietatea, statul este obligat sa listeze 5% din CEC pe Bursa. Recent, ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, a anuntat ca statul nu va mai privatiza nici Loteria, nici Imprimeria si ca singurele actiuni care vor fi instrainate vor fi cele 20% care vor intra in Fondul Proprietatea. Legea insa obliga Ministerul de Finante ca, pe langa cele 20 de procente, sa fie listate alte 5% pe Bursa. Cu alte cuvinte, Finantele sunt obligate sa instraineze nu 20%, ci 25% din participatiunile detinute la Imprimeri si Loterie.

„In Fondul Proprietatea vor intra integral procentele prevazute in anexa la legea reformei in justritie si proprietate. Listarea pe Bursa a minimum 5% din companiile la care statul detine participatiuni este o cu totul alta problema, care tine de politicile diferitelor ministere. Legal ele sunt obligate sa listeze la Bursa respectivele pachete. Evident, 100 sau 60 de societati nu se pot lista peste noapte, ci in urmatorii 3 ani. Transelectrica si Transgaz deja au demarat procedurile de listare“, a declarat Ivan pentru „Averea“.

„Perioada in care se poate lista o companie depinde de mai multi factori. In general, o companie mare se poate lista intr-un an de la demararea procesului. Desigur, in functie de calitatea managementului companiei si de experienta intermediarilor, acest proces poate fi si mai rapid. Noi am estimat ca listarea companiilor mari care vor intra in componenta Fondului Proprietatea va dura aproximativ un an de la demararea procesului. In aceasta perioada o companie trebuie sa ceara actionarilor sa voteze in AGA listarea companiei, sa isi auditeze situatiile financiare, sa modifice statutul etc., iar toate aceste procese nu sunt percepute de public“, afirma Laurentiu Popescu.

Ministerul de Finante nu pare a lua in calcul modificarea statutului CEC-ului, Loteriei si Imprimeriei. In cazul in care ar fi listate la Bursa si incluse in Fondul Proprietatea, ele trebuie sa fie transformate in societati pe actiuni destinatia profitului inregistrat, cel putin de ultimele doua companii, nu poate fi stabilita, ca in prezent prin lege, ci decizia trebuie sa apartina consiliului de administratie, din care, cel putin din punct de vedere moral, ar trebui sa faca parte si reprezentantii Fondului Proprietatea.

Articolul buclucas

„Pana la constituirea Fondului Proprietatea, entitatile mentionate (companiile la care statul detine participatii care se vor transfera catre Fond - n.r.) au obligatia de a initia procedurile legale necesare pentru initierea, derularea si incheierea de oferte publice secundare de vanzare pentru pachete de actiuni de minim 5%, emise de societatile comerciale, care nu fac obiectul unei strategii de privatizare catre un investitor strategic, precum si pentru admiterea acestora la tranzactionare pe piata operata de Bursa de Valori Bucuresti“, precizeaza controversatul articol 11 din Legea 247 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei.