La sfirsitul anului trecut, bursa transmisese semnale celor interesati sa caute noi oportunitati de cistig. Unii dintre cei care mizau pe depozitele bancare au migrat spre piata de capital, iar altii mai neincrezatori au ramas fideli bancilor. Astazi, putem spune cine a cistigat.

Pentru neinitiatii in jocul la bursa brokerii recomanda noilor jucatori sa-si investeasca economiile in actiuni la societatile de investitii financiare (SIF). Recomandarea se datoreaza faptului ca pretul actiunilor la aceste societati nu a suferit de-a lungul timpului oscilatii mari. Trendul a fost unul crescator, iar sansa ca aceste actiuni sa sufere o scadere dramatica in viitorul apropiat este aproape nula.

Cistigul este mai mare decit la depozite

Privind in urma, observam ca acum trei luni bancile ofereau la depozitele bancare (la termen de trei luni) o dobinda de 15-17% pe an. Asta inseamna ca la un depozit de 100 de milioane de lei, un cetatean putea cistiga maxim 4,25 milioane de lei. Daca acea persoana si-ar fi investit banii la bursa, mizind pe societatile de investitii financiare, ar fi avut un cistig mediu de 108,67%. Adica la 100 de milioane de lei investiti ar fi obtinut in doar trei luni 105 milioane de lei (am scazut din suma cistigata comisionul societatii de brokeraj de 3%).

Peste doi ani se tripleaza tranzactiile

Daca ati pierdut trenul, atunci trebuie sa stiti ca in curind va mai trece unul. Astfel, potrivit directorului general al BVB, Stere Farmache, se are in vedere „listarea la bursa a aproape 12 mari companii in urmatorii doi ani“ ceea ce va alimenta interesul investitorilor pentru BVB si drept urmare in urmatorii doi ani bursa isi va tripla volumul. Cifra medie de afaceri pe zi va creste la 25-30 de milioane de euro, de la 11 milioane. „Vom ajunge din urma, poate chiar vom depasi bursele din Europa Centrala si de Est“, a mai spus Farmache. Totusi analistii straini considera ca pina acum bursei din Bucuresti i-a lipsit lichiditatea de care avea nevoie pentru a atrage importanti investitori straini, tranzactiile vizind doar putine blue chips (actiuni ale companiilor foarte performante - n.r.).

Se asteapta utilitatile

Pentru acest an la bursa sint asteptate sa se listeze titlurile companiilor de stat din domeniul utilitatilor si transporturilor, dar pina acum s-a aprobat doar cotarea actiunilor a trei companii de electricitate, doua de gaz, precum si a societatilor care administreaza principalul port si cel mai important aeroport din Romania. „Dintre acestea, cotarea Transelectrica se afla in cel mai avansat stadiu. Cel mai probabil actiunile sale vor fi listate la mijlocul anului“, a mai afirmat Farmache. De asemenea se mai are in vedere listarea a 10% din actiunile BCR si CEC, banci care vor fi transferate pina in 2006 in proprietatea unor investitori strategici. Farmache a indicat ca alte patru companii private turistice, firme din domeniul IT si bancar, si-au anuntat intentia de a fi cotate la bursa.