Desi functioneaza doar de trei ani ca insitutie financiara nebancara aflata sub supravegherea Bancii Nationale a Romaniei, infiintata printr-un parteneriat intre fundatia Centrul pentru Dezvoltare Economica (CDE) si goodbee Holding (parte din grupul financiar-bancar Erste din Austria), compania are un istoric de peste 13 ani in Romania.”Am inceput activitatea de microcreditare in 1998, prin Centrul pentru Dezvoltare Economica, cu credite de 50 de dolari, acordate in zone care au cunoscut in timp o dezvoltare economica peste cea a zonelor in care acest tip de finantare nu este cunoscut si accesat”, explica Anca Ciobanu, CEO goodbee Credit IFN.

Cele mai recente rezultate financiare ale companiei, arata ca, pe primul semestru din acest an, au fost acordate credite in valoare de aproape 12 milioane de euro, de peste patru ori mai mare fata de nivelul inregistrat la sfarsitul primului semestru din anul trecut, ceea ce reprezinta o crestere cu 345% fata de anul 2010, aceeasi perioada. Din punct de vedere al structurii portofoliului, agricultura continua sa detina cea mai mare pondere, cu 1721 de credite acordate (96% din totalul de 1800), urmata de comert (48), servicii (22) si productie (9). Comparativ cu anii anteriori, segmentul serviciilor a trecut inaintea productiei, cererile de creditare aprobate fiind de cinci ori mai multe. ”Finantam cele mai diverse domenii de activitate din zonele in care suntem prezenti si analizam atent fiecare solicitare de credite, intotdeauna cu ajutorul comunitatii locale„, adauga Anca Ciobanu. Astfel, compania ofera posibilitatea dezvoltarii micilor afaceri, contribuind astfel la cresterea nivelului de trai si a nivelului economic al zonei respective.

Ceea ce diferentiaza esential activitatea goodbee credit IFN de activitatea bancilor sau a altor potentiali finantatori pentru zona rurala este segmentul de clienti caruia i se adreseaza. ”Este vorba despre persoane sau afaceri nebancabile si este elementul esential al activitatii de microfinantare”, explica CEO-ul goodbee credit IFN. Cu alte cuvinte, desi au venituri permanente din activitatea pe care o desfasoara, acestea nu sunt intotdeauna perfect cuantificabile, dar pot fi estimate, si, de cele mai multe ori, sunt sezoniere. Veniturile si ritmicitatea lor sunt aspecte definitorii pentru un credit bancar, fara de care acesta nu poate fi accesat. Desi nu se incadreaza in tiparele unui credit clasic, clientii si activitatile lor din zona rurala pot accesa acest tip de finantare de la goodbee Credit. ”Prin insasi profilul companiei noastre, incurajam si sustinem antreprenoriatul, iar la sate, oamenii sunt antreprenori prin definitie, caci ei traiesc din activitatea pe care o desfasoara, dar ofera si comunitatii produsele si serviciile de care se ocupa”, spune Anca Ciobanu.

Goodbee are si rolul de a consilia si a educa, mai ales din punct de vedere financiar comunitatile in care este prezenta. ”De aceea, noi am inceput prin a le arata cum sa isi faca un buget de venituri si cheltuieli, mai apoi cum sa-si faca un plan de afaceri”, adauga CEO-ul goodbee Credit IFN. Membrii echipei de vanzari, care se deplaseaza permanent la potentialii clienti, din cele 11 birouri din intreaga tara, au devenit un fel de consilieri de finante ai comunitatii locale. Mai ales ca nu exista reticenta la aceasta forma de creditare, pentru ca este singura forma de finantare posibila pentru segmentul vizat de goodbee Credit IFN.

Anca Ciobanu conduce acest business de peste 13 ani si este convinsa ca oamenii din aceste zone, care se zbat sa dezvolte proiecte de business care au devenit puncte de reper pentru comunitate in multe zone din tara, au nevoie de o solutie viabila de finantare. Goodbee Credit are exact rolul de a identifica, impreuna cu membri comunitatii locale, cea mai potrivita solutie pentru fiecare client si afacerea acestuia. ”Micii intreprinzatori poseda intocmai aceleasi abilitati ca si marii oameni de afaceri, dar la o alta scara”, precizeaza Anca Ciobanu.

Putini absolventi de facultate se gandesc ca si-ar putea construi o cariera de succes ori ar putea demara un mic business intr-un oras de provincie sau intr-un sat, pe motiv ca nu ar avea satisfactiile profesionale pe care le ofera marile orase. Sau Capitala. Anca Ciobanu, CEO goodbee Credit IFN, nu crede in aceasta teorie. Desi s-a nascut si a crescut in Bucuresti, iar ca absolventa a Facultatii de Finante-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) ar fi putut lucra in orice mare banca din Romania, a ales satul romanesc si provincia. Bate drumurile tarii intre cele 12 birouri regionale ale activitatii pe care o conduce de 13 ani. Nici astazi, in 2011, nu se poate spune ca notiunea de microfinantare - ca termen si domeniu de activitate - este cunoscuta, dar crede ca lucrurile sunt pe un fagas bun.
Microfinantarea este suportul dezvoltarii micilor afaceri

Solutiile de finantare pentru micile businessuri din zona rurala si a oraselor mici din Romania, insotite de consiliere financiara si asistenta pe parcursul fiecarui proiect derulat impreuna cu clientii, constituie principalul domeniu de activitate al companiei de microcreditare goodbee Credit IFN. Desi functioneaza doar de trei ani ca insitutie financiara nebancara aflata sub supravegherea Bancii Nationale a Romaniei, infiintata printr-un parteneriat intre fundatia Centrul pentru Dezvoltare Economica (CDE) si goodbee Holding (parte din grupul financiar-bancar Erste din Austria), compania are un istoric de peste 13 ani in Romania.”Am inceput activitatea de microcreditare in 1998, prin Centrul pentru Dezvoltare Economica, cu credite de 50 de dolari, acordate in zone care au cunoscut in timp o dezvoltare economica peste cea a zonelor in care acest tip de finantare nu este cunoscut si accesat”, explica Anca Ciobanu, CEO goodbee Credit IFN.