Moneda nationala se tranzactiona la cotatii usor sub 4,33 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de joi, nivel apropiat fata de paritatea de miercuri, scrie Mediafax.
In jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,3250 - 4,3275 lei, usor sub ultimele cotatii de miercuri, de 4,3265 - 4,3290 lei/euro. Primele transferuri au fost realizate la 4,3230 - 4,3250 lei/euro, iar in prima ora de tranzactionare cursul a scazut treptat, la 4,3170 - 4,3200 lei.

Spre jumatatea sesiunii cotatiile au inceput insa sa urce usor, iar dupa stabilirea cursului de referinta paritatea si-a accentuat cresterea, iar maximul atins a fost de 4,3350 lei/euro.

Potrivit unui dealer, jucatorii au asteptat ca BNR-ul sa anunte cursul de referinta, de teama unei interventii, dupa care au intrat la cumparare. Tot el a mentionat ca nu poate fi vorba de retrageri de capital, ci eventual doar de o diminuare a expunerii pe leu, in contextul incertitudinilor de pe plan international.

Valutele din regiune afisau evolutii mixte. Astfel, forintul se deprecia cu 0,4%, in timp ce zlotul se aprecia cu 0,9%, dealerii suspectand o noua interventie pentru sustinerea monedei poloneze, prin banca de stat BGK care vinde euro si dolari.

Rata de referinta publicata joi de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a atins joi un nou maxim al ultimelor 15 luni, de 4,3218 lei/euro.

Un nivel superior fata de cel de joi a fost anuntat la 1 iulie 2010, cand BNR a afisat o rata de 4,3537 lei/euro. Comparativ cu paritatea de miercuri, de 4,3210 lei/euro, referinta de joi este cu doar 0,08 bani mai ridicata.

Analistii ING Bank au mentionat intr-un raport emis joi ca nu exclud ca perechea sa se tranzactioneze la niveluri mai ridicate, precum 4,4 sau 4,5 unitati, daca tensiunea din zona euro se intensifica.

De asemenea, analistii spun ca leul s-a dovedit destul de stabil in fata tensiunilor de la nivel global comparativ cu monedele regionale, care au pierdut pana la 12% in fata euro de la sfarsitul lunii iunie, astfel ca in momentul unei corectii, ritmul de apreciere al leului probabil va ramane redus.

Leul s-a apreciat modest in raport cu francul elvetian, iar rata oficiala de joi a fost cu 0,08 bani mai redusa, de la 3,5396 lei/franc la 3,5388 lei/franc. De asemenea, BNR a afisat un curs de referinta in scadere si pentru moneda americana, cu 0,42 bani, de la 3,1672 lei/dolar la 3,1630 lei/dolar.

Dobanzile afisate joi de bancile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au continuat sa coboare usor, de la 5,33% - 5,83% la 5,04 - 5,54%. Totodata, au scazut si randamentele la o saptamana, de la 5,51% - 6,01% la 5,39 - 5,89%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri