O companie din trei din Romania are probleme cu lichiditatile, din cauza neincasarii facturilor sau a intarzierii platilor, si declara pierderi de aproximativ 5% din facturile emise, potrivit datelor unui studiu realizat de institutul de cercetare a pietei Ipsos pentru grupul german EOS.
"Blocajele de lichiditati sunt resimtite mai ales de companiile din segmentul business to consumer (B2C). In Romania, o companie din trei (29%) a avut deja probleme de lichiditati din cauza neincasarii facturilor sau a efectuarii intarziate a platilor. In Rusia, companiile declara pierderi in medie 0,4% din facturile emise pentru clienti B2C, in Marea Britanie aproximativ 1,5%", a declarat directorul general al EOS KSI Romania, Georg Kovacs, citat de Mediafax.

In urma cu un, 31% din companiile din Romania inregistrau probleme cu lichiditatile din cauza facturilor neincasate.

Studiul "Obiceiuri de plata in tarile europene" a fost realizat in primavara acestui an si s-a desfasurat in Romania, Marea Britanie, Spania, Grecia, Rusia, Slovacia, Bulgaria, Polonia, Germania si Belgia.

Studiul a luat in calcul raspunsurile persoanelor cu putere de decizie in domeniul colectarii creantelor/juridic si/sau managementul informatiei/riscului din 2.200 de societati cu cel putin 20 de angajati si o cifra de afaceri anuala de cel putin 5 milioane de euro, care activeaza in domeniile comert, industrie si prestari de servicii.

Potrivit studiului, in Romania se declara pierderi aproximativ cinci procente (4,87%) din facturile emise. In acest context, nivelul creantelor nerecuperabile, de 5,9% in segmentul B2C si 4,2% in segmentul business to business (B2B) se situeaza, cumulat, pe locul al treilea, dupa Grecia si Spania.

Circa 70% dintre companiile romanesti au afirmat ca nu angajeaza specialisti in domeniul managementului creantelor si foarte putine apeleaza la prestatori de servicii externi.

In segmentul B2C, doar 38% dintre intervievati apeleaza la prestatori de servicii specializati in managementul creantelor, la jumatate comparativ cu Germania - 74% si cu Belgia - 78%.

"In special, firmele din segmentul B2C ar trebui sa apeleze la profesionisti externi in managementul creantelor, daca doresc sa ajunga la nivelul european", a spus Kovacs.

Ca si pana acum, o treime din intervievati au reclamat blocaje de lichiditati din cauza creantelor neincasate.
"Pe acest fundal, termenele de plata foarte generoase acordate de catre companiile romanesti in prezent clientilor persoane juridice sunt neobisnuite", a afirmat Kovacs.

Anul trecut, companiile romanesti au acordat in medie termene de plata de 40 zile. Conform studiului Ipsos, clientii persoane juridice au acum 44,5 zile la dispozitie pentru a-si achita facturile, termene mai lungi fiind intalnite doar in Grecia - 92,2 zile si Spania - 71,4 zile.

Potrivit lui Kovacs, termenele de plata prea mari se reflecta direct asupra situatiei facturilor neincasate.

Companiile din Romania se situeaza pe locul trei la nivelul creantelor de incasat

Dupa Grecia si Slovacia, companiile din Romania se situeaza pe locul trei la nivelul creantelor de incasat, cu valori de peste 12% din cifra totala de afaceri.

In segmentul B2C, creantele de incasat reprezinta 9,7% din cifra totala de afaceri. Mai mult, 25% dintre cei intervievati estimeaza o inrautatire a comportamentului de plata al clientilor.

Desi jumatate dintre companii (49%) apreciaza ca managementul creantelor castiga in importanta in Romania, seful EOS KSI Romania spune ca ca majoritatea companiilor nu trateaza inca suficient de serios acest tip de activitate.

"Cu cat se actioneaza mai repede in cazul depasirii termenului de plata, cu atat creste probabilitatea ca facturile sa fie recuperate, mai ales in domeniul B2C, unde companiile trebuie sa foloseasca toate metodele necesare pentru a evita impasurile de lichiditate cauzate de creantele neincasate", a spus reprezentantul companiei.

Parte a grupului german EOS, subsidiara locala EOS KSI Romania si-a inceput activitatea in anul 2002 si are circa 700 de angajati.
Compania furnizeaza servicii in domeniul managementului creantelor, al informatiilor de marketing, managementul riscului, precum si al serviciilor de plati; si gestioneaza un portofoliu de clienti din diferite domenii, printre care telecomunicatii, banci si IFN-uri, asigurari, leasing si utilitati.

In 2010, afacerile EOS KSI Romania au insumat 41,26 milioane de lei, in crestere cu 18,9% fata de anul precedent. Societatea a inregistrat un profit brut de 1,43 milioane de lei, de la pierderi de 21,92 milioane de lei in 2009.

Cu peste 5.000 de angajati, grupul EOS are in portofoliu peste 20.000 de clienti din peste 20 de tari ale lumii, in care este prezent prin intermediul a peste 40 de filiale.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri