Cotatiile monedei nationale fluctuau usor peste 4,35 lei/euro la finalul sesiunii interbancare, dupa o zi in care jucatorii au transferat volume foarte reduse de valuta, potrivit dealerilor, scrie Mediafax.
In jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,3505 - 4,3535 lei, foarte aproape de ultimele cotatii de luni, de 4,3500 - 4,3520 lei/euro.

La deschidere, cursul se situa la 4,3500 - 4,3530 lei/euro. Dupa primele transferuri, paritatea a crescut usor, la 4,3535 - 4,3550 lei/euro, in linie cu deprecierea valutelor din regiune, insa in a doua parte a zilei cotatiile au revenit spre 4,35 lei/euro.

Euro s-a depreciat in raport cu dolarul dupa ce agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a avertizat ca ar putea cobori ratingurile a 15 state din zona euro daca liderii europeni nu vor prezenta, la summit-ul de vineri, un plan decisiv de solutionare a crizei.

Dealerii spun ca valutele din regiune sunt considerate mai riscante decat euro, iar orice scadere a monedei europene influenteaza si monedele statelor din regiune.

Piata locala a fost caracterizata de volume foarte reduse de valuta tranzactionata.

"Au fost cele mai mici volume tranzactionate pe care le-am vazut. Toata lumea asteapta sa vada daca liderii europeni vor conveni, la summit-ul de la sfarsitul acestei saptamani, un plan credibil de rezolvare a crizei datoriilor de stat", a spus dealerul unei banci.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat marti un curs de referinta de 4,3534 lei/euro, nesemnificativ mai sus fata de nivelul de luni. Banca centrala a anuntat luni o paritate de 4,3530 lei/euro.

In schimb, pentru francul elvetian referinta a coborat foarte usor, la 3,5166 lei/franc. Cursul pentru dolar a crescut cu 1,23 bani, la 3,2486 lei/dolar, de la 3,2363 lei/dolar luni.

Bancile au afisat marti dobanzi de 5,54 - 6,04% sumele plasate pe termen de o zi, iar randamentele pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana au ramas la 5,64 - 6,14%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri