Fenomenul vine din preistoria privatizarii, atunci cand proprietatea de stat a fost impartita intre FPS (actualul AVAS) - 70%, si cinci Fonduri ale Proprietatii Private (devenite, ulterior, SIF), la care majoritatea romanilor au fost initial actionari. Intr-o prima faza, in ´93, oricine putea subscrie un cupon in valoare de 25.000 de lei vechi, urmand sa primeasca actiuni la o companie detinuta de stat. Cum nu exista o lista si trebuiau facute investigatii pe cont propriu pentru a identifica societatile incluse in program, putini au facut-o efectiv.

In ´96, a inceput Cuponiada Vacaroiu, iar cea mai mare parte a viitorilor mici actionari au putut subscrie doua cupoane: unul in valoare de 975.000 lei vechi si, cei care n-o facusera deja, si cuponul initial, de 25.000 lei. Multi si-au plasat ambele cupoane intr-o societate aleasa la intamplare din lista, in multe cazuri chiar aceea la care lucrau. Cei care s-au decis pe ultima suta de metri au putut opta numai pentru SIF-uri, acestea primind o infuzie de actionari de categoria I (cei care au subscris explicit pentru acestea, cuponarii, cateva sute de mii).

Cum FPP-urile inregistrasera profit in perioada cand lucrasera in devalmasie “pentru popor”, pentru a nu le decapitaliza si poate si din ratiuni practice (ar fi fost dificil de repartizat cativa lei prin posta la peste 9 milioane de actionari), s-a decis ca, in loc de bani, cei care figurasera ca actionari in prima etapa sa primeasca actiuni SIF (in total 67, repartizate diferit, cel mai mult la Muntenia). Asa au rezultat “rezidualii” (toti cei care nu subscrisesera primele cupoane, in valoare de 25.000 de lei), ponderea lor in actionariatul SIF fiind intre 15 si 45%.

Sursa: http://www.baniinostri.ro/dinrevista/pontul_saptamanii.php?ContentID=104