In termeni absoluti, datoria publica a urcat cu peste 28,3 miliarde lei, de la 194,5 miliarde lei la 222,8 miliarde lei.

La finele lunii decembrie 2011, 94,4% din totalul de 222,8 miliarde lei era datorie publica guvernamentala, restul de 5,6% fiind datorie publica locala.

Din punct de vedere al monedei, 48,1% din datoria publica a Romaniei este in lei, 42,5% in euro, 2,9% in dolari, 1,4% in yeni japonezi si 5,2% in alte valute.

“Datoria publica va continua sa creasca, insa cu un ritm mai redus decat in anii anteriori, pe fondul viitorului pact fiscal. Din nefericire, datoria va urca fara a avea in spate o crestere economica. Datoria publica poate sa fie mai mare, insa ar trebui contractata pe termen mai lung, de 15 ani, pentru ca acolo se vede cresterea economica”, a precizat, pentru wall-street.ro, Adrian Mitroi, secretar general la CFA Romania.

Citeste si:

Romania a contractat, in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2011, imprumuturi in valoare totala de peste 80 miliarde lei, din care 57,3 miliarde lei au fost emisiuni de titluri de stat pe piata interna, 11,66 miliarde lei au fost instrumente de cash management, iar 11,2 miliarde lei au fost imprumuturi de stat.

In ceea ce priveste structura titlurilor de stat emise anul trecut pe tipuri de scadente, 51,5% au fost certificate de trezorerie pe termen de un an, 15,5% au fost certificate de trezorerie pe termen de 5,6 si 7 luni si 15,5% au fost obligatiuni de stat pe 3 ani.

Doar 4,7% din titlurile de stat emise in 2011 au fost pe un termen de 10 ani. Astfel, valoarea medie ramasa a titlurilor de stat active la 31 decembrie 2011 este de 1,6 ani.