Generali Romania, companie rezultata in urma fuziunii prin absorbtie dintre Ardaf si Generali Asigurari in 2011, a subscris anul trecut prime brute in valoare de totala de 511,3 milioane de lei, in scadere cu 22% comparativ cu 2010 (657 milioane de lei), pe fondul diminuarii incasarilor pe segmentul auto (CASCO + RCA)
In urma scaderii de 22% a primelor brute subscrise, compania de asigurari a incheiat anul 2011 cu pierderi in valoare de 83,2 milioane de lei, comparativ cu profitul inregistrat cu un an in urma, de 266.579 lei, potrivit informatiilor prezentante pe site-ul asiguratorului.

Defalcat, compania a subscris anul trecut pe segmentul de asigurari generale prime brute in valoare de 417,9 milioane de lei, cu 26% mai putin decat in 2010 (565,9 milioane de lei). Scaderea se datoreaza rezultatelor mai putin bune pe Casco (-34%), de la 236 milioane de lei in 2010 la 155,2 milioane de lei in 2011, si pe RCA (-54%), de la 185 milioane de lei 2010 la 84,5 milioane del ei in 2011. Evolutia negativa a vanzarilor pe RCA vine, in special, pe fondul politicii de reducere a preturilor, practicata de companie, anul trecut, raportat la riscurile asumate.

Compania a inregistrat insa anul trecut si cresteri importante pe segmentul asigurarilor generale, atat pentru asigurarile facultative de locuinta, dar si pe cel al asigurarilor obligatorii. Asadar, la nivel de portofoliu au crescut liniile de business destinate asigurarilor de incendiu si calamitati (+25%), asigurari de daune la proprietati (+ 50%) si, respectiv, asigurari de raspundere generale (+ 4,2%).

Concret, pe parcursul anului 2011 s-au incheiat aproximativ 300.000 de polite de asigurare facultative (in crestere cu peste 100% fata de 2010) si 85.187 de polite obligatorii. In 2011, compania a subscris prime brute pe segmentul de asigurari facultative de 73 milioane de lei (+40% fata de anul 2010).

Un avans de 2,4%, comparativ cu 2010 (91 de milioane de lei), a fost inregistrat si pe segmentul asigurarilor de viata, unde Generali Romania a subscris in 2011 prime in valoare de 93,3 milioane de lei. Cea mai mare crestere pe segmentul life a fost in randul asigurarilor de viata de grup (+19%).

Generali a platit in 2011 indemnizatii de 401,4 milioane de lei. Numarul total de contracte incheiate de companie anul trecut a fost de 1.160.041.

Ca urmare, structura portofoliului Generali Romania cuprinde o pondere de 35% formata din asigurari non-auto, 18% asigurari de viata, 30% Casco si respectiv 17% RCA.

Strategia pe 2012 a companiei vizeaza: "focus pe asigurarile de viata traditionale (individuale + grup); focus pe retail CASCO profitabil, flote mici, CASCO+RCA la pachet; mentinerea politicii precaute la RCA pentru a fi pregatiti la momentul incetarii razboiului preturilor; focus pe asigurarile Corporate; focus pe asigurarile de Locuinte prin expunerea controlata la riscul de catastrofa", potrivit datelor companiei.

Generali Romania este numele noii companii rezultata din fuziunea prin absorbtie dintre Ardaf si Generali Asigurari, anuntata la 1 septembrie 2011. Compania dispune de o retea extinsa de peste 200 de unitati teritoriale si ocupa pozitia a patra a in topul societatilor de asigurare in functie de primele brute subscrise in 2011 pe asigurarile de viata si pozitia a saptea la asigurari generale.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri