Primele tranzactii de vineri au fost realizate la 4,3840 - 4,3850 lei/euro, cu 0,15 - 0,3 bani peste ultimele cotatii de joi, de 4,3810 - 4,3835 lei/euro, conform Mediafax.

Ulterior, unele ordine mai mari de vanzare de euro plasate de un jucator local au dus cursul pana la un minim al primei ore de 4,3805 - 4,3820 lei/euro, insa apoi cotatiile au revenit aproape de nivelul de la deschidere.

Astfel, la ora 10:00, bancile cotau euro la 4,3830 - 4,3840 lei.

"Strainii care mizau pe aprecierea leului si a valutelor din regiune au inceput sa isi inchida din pozitii inca de joi, iar pentru aceasta au trebuit sa cumpere euro din piata. Ordinele de cumparare de euro au dus la deprecierea leului, dar si a monedelor statelor din regiune. Se pare ca BNR intervine indirect in piata pentru a tempera deprecierea leului si vinde indirect euro, printr-o banca locala. Volumele de tranzactionare sunt in continuare mari, dupa ce joi au atins cele mai ridicate niveluri din acest an", a afirmat un dealer.

Dupa prima ora a sedintei de la Bucuresti, forintul si zlotul se depreciau cu 0,1% si, respectiv, cu 0,2% in raport cu euro.

Citeste si:

Cursul de referinta anuntat joi de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a urcat cu 0,64 bani, la 4,3672 lei/euro, si a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 luni. Paritatea este apropiata de nivelul record, de 4,3688 lei/euro, inregistrat in iunie 2010.

Leul a scazut si in raport cu dolarul, rata de schimb urcand cu 1,03 bani, la 3,3478 lei/dolar. Un curs mai mare a fost publicat de banca centrala la 21 ianuarie, de 3,3507 lei/dolar.

Referinta pentru francul elvetian a urcat joi cu 0,38 bani, la 3,6063 lei/franc elvetian.

Bancile comerciale au practicat vineri dimineata dobanzi de 2,25% - 2,75% pentru plasamentele cu scadenta la o zi, in crestere fata de cele de joi, de 1,59% - 2,09%.