"Companiile de intermediere trebuie sa sprijine schimbarea acestei mentalitati si, indiferent de nivelul comisionului pe care il primesc de la un asigurator sau altul, sa promoveze in primul rand calitatea produselor pe care le prezinta asiguratilor sau potentialilor asigurati. Consideram ca piata de brokeraj in asigurari are o importanta deosebita si rolul ei va creste substantial in perioada urmatoare", a declarat Buzoianu (foto), la conferinta organizata de Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari (UNSICAR).

El a daugat ca pentru CSA, nu reprezinta o noutate faptul ca segmentul asigurarilor auto, in special cel al politelor RCA, genereaza cele mai multe nemultumiri din partea asiguratilor, in conditiile in care acest segment reprezinta inca mai bine de 60% din volumul subscrierilor pietei de asigurari generale. De asemenea, in cazul politelor RCA, se observa, in ultimii ani, o crestere a ponderii despagubirilor acordate pentru daune morale in total despagubiri platite. Cu toate acestea, numarul solicitarilor de plata pe cale amiabila a unor astfel de despagubiri a fost foarte redus, mentioneaza seful CSA. In opinia sa, in argument pentru aceasta situatie este insuficienta informare a persoanelor prejudiciate asupra drepturilor pe care le au in baza asigurarii RCA, mai ales ca prevederile privind solutionarea amiabila a daunelor morale au fost introduse in legislatie din 2005.

"In Romania, de ani de zile, se vorbeste despre nivelul scazut de cultura in asigurari. Ne-am obisnuit sa oferim aceasta scuza, ori de cate ori suntem intrebati de ce dimensiunea pietei de asigurari este atat de redusa comparativ cu potentialul pe care il are. CSA considera ca acesta este un adevar spus pe jumatate. Cealalta jumatate se afla in ograda noastra. Si vorbim aici despre nivelul pregatirii profesionale a celor care vin in contact direct cu potentialii consumatori", a precizat Buzoianu.

In aceste conditii, piata de asigurari trebuie sa isi asume si ea deficientele de comunicare cu asiguratii si potentialii asigurati si sa faca eforturi continue si sustinute pentru a remedia aceasta problema, a afirmat seful CSA. "Avem nevoie de o forta de vanzari foarte bine pregatita profesional, care sa ofere o transparenta sporita in relatia cu consumatorii".

Citeste si:

Cifrele centralizate de CSA pentru anul 2011, arata o crestere usoara a ponderii volumului de prime intermediate in totalul subscrierilor pietei fata de anul anterior. De asemenea, veniturile intermediarilor din activitatea de brokeraj au inregistrat o crestere cu peste 11% si anume 596,5 milioane lei. In 2010, veniturile brokerilor au inregistrat o crestere cu 6% fata de 2009. Volumul total al primelor brute subscrise s-a situat anul trecut, la peste 7,9 miliarde lei, nivel care arata o scadere de 4,30% comparativ cu subscrierile de 8,3 miliarde lei aferente anului 2010, care, la randul lor, au inregistrat o scadere de peste 6% comparativ cu 2009.

Ponderea primelor intermediate in total prime brute subscrise s-a inscris, de asemenea, pe o tendinta constant ascendenta. In 2008, volumul primelor intermediate in total prime brute subscrise era de 30%, pentru ca in 2011 sa ajunga la 38,53%.

"Aceste aspecte pozitive ale evolutiei pietei de brokeraj demonstreaza ca rolul traditional al brokerilor a progresat si responsabilitatile acestora s-au multiplicat. Dincolo de rolurile de negociator al conditiilor contractelor de asigurare pentru clienti si potentiali asigurati, de acordare a asistentei de specialitate consumatorilor de produse de asigurare, inainte si pe durata derularii contractelor ori in legatura cu regularizarea daunelor, este foarte important ca brokerii sa-si consolideze rolul pe care il au in protectia intereselor asiguratilor", a adaugat Constantin Buzoianu.

El a anuntat, de asemenea faptul ca CSA analizeaza, in prezent, un set de modificari la norma privind petitiile si solutionarea acestora. "Ar fi benefic, pentru clientii care incheie o polita de asigurare prin intermediul unui broker ca, atunci cand intampina dificultati legate de contractul incheiat, sa anunte in primul rand brokerul, iar acesta sa se ocupe de solutionarea pe cale amiabila a problemelor sesizate", a conchis seful CSA.