Cele trei banci listate pe piata Bursei de Valori Bucuresti au dominat ieri tranzactiile pietei. Piata a fost caracterizata, ieri, de scaderi la nivel general, tendinta care a fost simtita si de actiunile segmentului bancar. In a doua jumatate a sedintei, "cel mai lichid emitent a fost BRD, cu un rulaj de peste patru milioane de RON, in special in urma unui ordin mai mare de vanzare, care a dus cursul la un minim de 18,5 lei noi pe actiune", au comentat analisti de la Prime Transaction SA. O depreciere mai acuta au resimtit-o actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC), care au scazut ieri cu 2,4 procente, pana la un curs de 0,6200 lei noi pe actiune.

Valoarea tranzactiilor raportate ieri de cele trei banci pe piata de capital a depasit o treime din totalul pietei.

Actiunile TLV, care au dominat prima parte a sedintei bursiere de ieri, s-au stabilizat la o cotatie de 1,4800 lei noi, in scadere cu 0,67 la suta fata de sedinta de luni. Si asta dupa ce saptamana trecuta cea mai tranzactionata societate de la Bursa a fost aceeasi Banca Transilvania (TLV), de mai mult de o luna neatinsa in nici un fel de factorii ce influenteaza piata. TLV a avut un moment de rabufnire in data de 1 martie, cand cursul a urcat la maximul de 1,51 RON/actiune, insa a revenit rapid in vechile paliere si a inchis saptamana la 1,49 RON, cu un pas de cotare mai sus decat pe 24 februarie. Celelalte societati bancare au scazut fata de saptamana anterioara, tot cu un pas de cotare si tot dupa atingerea unor varfuri in sedinta de miercuri. BRD a inchis la palierul de 19 RON/actiune (-0,5%), iar BCC la 0,6250 RON (-0,8%).

SIF-urile cresc usor

Indicele BET-FI, care prezinta evolutia celor cinci Societati de Investitii Financiare, a fost singurul din piata care a incheiat sedinta de tranzactionare la o valoare pozitiva fata de ziua de luni. Actiunile SIF s-au apreciat cu 0,17 la suta. Cea mai mare crestere a fost inregistrata de SIF 3 Transilvania, care s-a apreciat cu 0,44 de procente fata de sedinta anterioara, urmat de actiunile SIF 5 Oltenia cu o apreciere de 0,37 de procente. Per total, cele cinci SIF-uri au raportat o valoare a tranzactiilor de peste 10 milioane de lei noi, aproape jumatate din valoarea totala a tranzactiilor derulate in piata.

Segmentul petrolier ramane cel mai cautat

In sedinta de luni, sumele plasate de investitori in actiunile Petrom au insumat 2,4 milioane de lei, iar pretul a urcat cu 1,6%, la 62,5 bani pe titlu.

In schimb, cotatia Rompetrol Rafinare a scazut cu 1%, atingand pragul de 10 bani pe unitate. Valoarea tranzactiilor derulate cu cele 14,5 milioane de actiuni a fost de 1,4 milioane de lei.

Cu toate acestea, cele doua companii au fost si ieri in vizorul investitorilor, ocupand primele doua locuri in topul celor mai tranzactionate actiuni din piata. Cotatia RRC a a crescut ieri cu un procent, pe fondul unui volum de peste 8,9 milioane de actiuni rulate, la inchiderea sedintei fiind cotate la 0,1010 lei noi. Nu acelasi lucru se poate afirma si despre Petrom, a carui cotatie a scazut ieri cu 1,60 de procente pana la 0,6150 lei noi. Volumul de actiuni SNP rulat in piata ieri a depasit 4 milioane de titluri.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri