Compania Omniasig VIG, membra a grupului austriac Vienna Insurance Group, a subscris anul trecut prime brute in valoare de 761,55 milioane lei, cu 16% mai putin decat in 2010, potrivit rezultatelor preliminarii transmise de companie.
Scaderea se datoreaza conexiunii directe care exista intre industria asigurarilor si celelalte segmente importante ale economiei, puternic afectate de criza, precum: segmentul auto, leasing, bancar si cel imobiliar.

Omniasig a implementat anul trecut o strategie de optimizare a proceselor, constand in proceduri de reducere a costurilor, masuri de restructurare a portofoliului si, de asemenea, o centralizare a operatiunilor de back-office, se arata in comunicatul companiei.

Valoarea totala a despagubirilor platite in 2011 a fost de 650,33 milioane lei.

Ponderea cea mai mare in rezultatul inregistrat, respectiv de 75%, au avut-o asigurarile auto. Ramura asigurarilor Casco a scazut, conform tendintelor inregistrate la nivelul intregii piete, inregistrand o valoare de 298,97 milioane lei, cu 30% mai putin decat in anul anterior. Aceasta scadere este corelata in principal cu scaderea puternica a segmentului de leasing auto.

Pe linia asigurarilor de raspundere civila a autovehiculelor (RCA si Carte Verde), compania a inregistrat o crestere de 8,26% fata de anul precedent, cu o valoare a primelor brute subscrise de 273,58 milioane lei. Valoarea despagubirilor platite a fost de 371 milioane lei pe Casco si 226,69 milioane lei pe RCA.

Asigurarile de tip Property (ramura Asigurarilor de incendiu si calamitati naturale) au inregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 113,73 milioane lei.

BCR Asigurari devine Omniasig in luna mai


Omniasig VIG va fuziona cu BCR Asigurari VIG, conform deciziei Vienna Insurance Group, actionarul majoritar al ambelor companii. Obiectivul acestei fuziuni este crearea companiei de asigurari lider pe piata din Romania, precum si eficientizarea operatiunilor Vienna Insurance Group pe plan local. Prin realizarea procesului de fuziune, compania rezultata, al carei nume va fi „Omniasig”.

Compania activeaza pe piata asigurarilor din Romania din anul 1995, iar din 2005 a devenit membra a Vienna Insurance Group.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri