Conferinta "Anul financiar bancar 2006 - Suntem mai aproape de Europa!", aflata la cea de-a doua editie, a reunit factori de decizie ai mediului financiar-bancar romanesc care au definit prioritatile anului 2006 pentru consolidarea pietii financiare.

"Provocarea anului 2006 pentru economia romaneasca o reprezinta modul in care vor fi administrate, in planul politicii economice, fiscale, si monetare, exigentele acestui dorit ultim an inainte de integrarea in Uniunea Europeana", a precizat Nicolae Danila, citat de Rompres.

In acest context, presedintele executiv al BCR a apreciat ca, in 2006, pe fondul unei cresteri economice fragile cauzate de pierderile pricinuite de gripa aviare si de inundatii, se va inregistra o scadere cu circa 10 la suta a valorii creditelor in valuta. Concomitent, insa, se va inregistra o crestere a trendului de economisire si o largire a posibilitatilor de economisire ale populatiei.

Suntem pe drumul cel bun

Presedintele Comisiei de buget, finante banci a Senatului, Varujan Vosganian, a precizat ca sistemul bancar romanesc se afla intr-un moment foarte bun, mai ales in ceea ce priveste credibilitatea sa in plan international. De aceea Vosganian a apreciat ca trebuie apelat la sistemul bancar romanesc pentru finantarea unor proiecte mari, precum celor din invatamant si din agricultura.

Citeste si:

"Sistemul financiar-bancar romanesc a fost marcat de o crestere a stabilitatii si credibilitatii. in perspectiva reducerii inflatiei, sistemul bancar va avea mai multe posibilitati de a sustine dezvoltarea economica a Romaniei", a spus Varujan Vosganian.

“Ne va fi greu in UE”

Valentin Lazea, economist sef al BNR a precizat ca "Principalele idei legate de 2006 vizeaza continuarea privatizarii sectorului bancar, prin plata efectiva de catre Erste Bank a banilor pentru BCR si prin selectarea castigatorului pentru CEC. Efectul acestor privatizari asupra concurentei in sectorul bancar, cu consecinta ingustarii marjelor dintre dobanda activa si cea pasiva este un alt obiectiv al anului 2006. De asemenea, BNR are in vedere si adaptarea bancilor la provocarea reprezentanta de scumpirea resurselor in valuta, atat ca urmare a masurilor BNR cat si ca urmare a cresterii dobanzilor de politica monetara de catre Banca Centrala Europeana".

"Ne va fi greu in UE, pentru ca Uniunea trece prin momente grele, este o concurenta nemiloasa fiecare isi apara interesele cu mijloace proprii", a apreciat, pe de alta parte, Daniel Daianu, analist economic, fost ministru de finante.