Banca Nationala va avea mult de furca cu supravegherea institutiilor financiare nebancare (IFN). Acestea sint de 100 de ori mai numeroase decit bancile comerciale. Este insa de asteptat ca numarul lor sa se reduca drastic dupa ce vor aparea normele care le reglementeaza.
Numarul institutiilor financiare nebancare, adica a entitatilor care au o activitate de intermediere financiara fara sa fie banci, este de 100 de ori mai mare decit al bancilor comerciale. Potrivit unei statistici provizorii a BNR, a iesit la numaratoare un total de 4.617 de IFN-uri, aici intrind societati de leasing financiar, de credite de consum si ipotecare, fonduri de garantare, case de amanet si case de ajutor reciproc.

CAR-ul si casele de amanet sint majoritare

Pentru ca IFN-urile sa intre sub supravegherea BNR, acestea trebuie tratate in mod diferentiat. Cu alte cuvinte, cerintele pentru autorizarea si functionarea unei societati comerciale care acorda credite de consum fara sa fie banca este normal sa fie mai stricte decit cele aplicabile unei case de amanet sau uneia de ajutor reciproc. Faptul usureaza intrucitva sarcina de aplicare a ordonantei de urgenta privind activitatea IFN-urilor. Din cele 4.167 de IFN-uri existente pe piata in martie 2006, majoritatea covirsitoare, adica 4.308 unitati, sint case de ajutor reciproc, in numar de 3.237, respectiv case de amanet - 1.071. Acestea din urma au totusi un impact minor asupra cresterii rapide a creditului neguvernamental, cea care ingrijoreaza BNR.

Ca atare, obligatiile de raportare catre banca centrala vor fi mai laxe, iar cerintele de capital diferite.

Norme pina la toamna

Un numar de 309 entitati financiare nebancare vor intra in supravegherea BNR cu norme mai stricte. Dintre acestea, 261 sint societati de leasing si 25 acorda credite comerciale si ipotecare fara sa fie banci. Acestea vor fi cele mai afectate de normele BNR si este de asteptat ca numarul lor sa se reduca semnificativ. Potrivit unui calendar de aplicare a ordonantei privind IFN-urile, normele de supraveghere si monitorizare a acestora vor fi gata pina la inceputul lunii august.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri