Primele 3 luni ale anului 2006 au reprezentat pentru Credisson o perioada de dezvoltare sustinuta, generata de cresteri importante pe segmentul creditelor de consum, extinderea retelei nationale de vanzari si inovatia serviciilor financiare oferite
Volumul creditelor acordate de Credisson in retelele partenerilor sai a atins in primele 3 luni ale anului 2006 suma de 30 milioane Euro, potrivit unui comunicat al institutiei, reprezentand o crestere de 37% in raport cu volumul inregistrat in perioada similara a anului 2005.

"In conditiile unui mediu concurential mai puternic am reusit sa crestem substantial atat veniturile, cat si portofoliul de produse oferite. Primele luni ale acestui an au fost marcate de mentinerea ritmului de crestere a retelei de puncte de lucru, de la 200 de unitati la inceputul lui 2005 la 800 de unitati in acest moment, acoperind aproximativ 150 de centre urbane", a declarat Daniel Boaje, Vicepresedintele si Directorul de Operatiuni al societatii Credisson.

In ceea ce priveste obiectivele, Credisson va continua strategia de dezvoltare, atat a portofoliului de produse competitive, cat si a retelei operative. "Know-how-ul si renumele grupului Cetelem in domeniul creditelor de consum, dublate de experienta Credisson pe piata romaneasca vor contribui cu siguranta la atingerea acestui obiectiv", a adaugat Daniel Boaje.

Credisson a lansat de la inceputul anului 2006 trei produse inovative in reteaua partenerului traditional Flanco: credite cu perioada de gratie de 6 luni, credite de nevoi personale si "Creditul de Paste". Ultimul asociaza notiunea de rate cu cea de credite de nevoi personale si este valabil in reteaua Flanco pana la 23 Aprilie 2006. Clientii pot achizitiona in rate bunuri de folosinta indelungata, avand posibilitatea sa beneficieze si de un imprumut "cash" in valoare de pana la 30% din valoarea bunurilor, dar nu mai mult de 500 de lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri