“Prin acest audit am demonstrat functionalitatea si securitatea softului de tranzactionare, ceea ce ne va asigura o crestere a increderii investitorilor in piata la termen de la Sibiu, a declarat dl Teodor Ancuta, presedintele BMFMS. Precizez faptul ca in acest moment la Casa de Compensatii sunt deschise peste 3.000 de conturi (investitori), iar in timpul tranzactionarii sunt contactati simultan peste 300 de investitori”.
Pentru efectuarea acestui audit, BMFMS si CRC au apelat la serviciile KPMG Romania. Auditul a fost realizat in conformitate cu cerintele Regulamentului nr. 14/2004 emis de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare prin care sistemele informatice ale operatorilor de piata trebuie sa fie auditate de catre auditori certificati CISA (® Certified Information System Auditor). La selectia auditorului pentru acest proiect s-a avut in vedere in primul rand profesionalismul, reputatia, dar si experienta echipei de audit.

Aplicatia ELTRANS a fost proiectata si dezvoltata in intregime de specialistii BMFMS si CRC. “Implementarea corespunzatoare a infrastructurii informatice pentru sustinerea acestei aplicatii, in conformitate cu recomandarile auditorului, a necesitat un efort concentrat din partea BMFMS si CRC care a fost rasplatit insa prin rezultatele obtinute” a declarat Dl. Toma Dosteteanu, Director Executiv la CRC

Auditul functional a certificat conformitatea operatiunilor efectuate de ELTRANS cu regulamentele BMFM si CRC. Din datele pe care le detinem, ELTRANS este singura platforma folosita de o piata bursiera organizata care executa clearingul si decontarea tranzactiilor in timp real. De asemenea, clientii intermediarilor se pot conecta la piata folosind ELTRANS, avand acces la aceleasi date ca si intermediarii. Desi a fost proiectat si implementat inainte de autorizarea pietei, in 2003, ELTRANS a ajuns sa execute rapid si in deplina siguranta o medie de peste 1500 de tranzactii zilnic, din care rezulta peste 15.000 de contracte, avand peste 300 de useri conectati simultan. Din pacate, in unele momente infrastructura nationala de transmisii de date impiedica exploatarea ELTRANS la intregul potential.

Rezultatul pozitiv al auditului indica un sistem de tranzactionare si compensare stabil si sigur fiind in masura permita dezvoltarea semnificativa preconizata pentru piata instrumentelor financiare derivate in Romania. Totodata, prin finalizarea acestei chestiuni a fost rezolvata in mod favorabil solicitarea CNVM si bursa sibiana a dat inca o data masura capacitatii sale ca operator de piata.

“Atat pentru organismele pietei de capital din Romania cat si pentru investitorii nostri este esential sa ne bazam pe solutii informatice sigure. Pentru a spori increderea investitorilor in securitatea si confidentialitatea tranzactiilor am decis sa apelam la serviciile unui auditor international recunoscut in acest domeniu. Am gasit in KPMG un partener deosebit, astfel avem in vedere ca acest audit sa se desfasoare anual in primul rand pentru siguranta tranzactionarii dar si pentru reputatia BMFMS si CRC” a declarat Dl. Teodor Ancuta, Presedintele BMFMS.