Noile unitati HVB Bank vor fi deschise in fiecare dintre principalele regiuni ale tarii: Muntenia / Oltenia: Bucuresti, Buftea, Ploiesti, Campina, Pitesti, Curtea de Arges, Giurgiu, Alexandria, Craiova; Transilvania: Oradea, Cluj-Napoca, Zalau, Brasov, Sibiu, Medias, Sighisoara, Sebes, Hunedoara, Targu Secuiesc; Banat: Arad, Timisoara , Resita, Caransebes; Moldova: Iasi, Vaslui, Radauti, Barlad, Roman; Dobrogea: Constanta, Tulcea, Mangalia.

Aceste sucursale vor fi dedicate atat clientilor persoane fizice, cat si persoanelor juridice, oferindu-le portofoliul si expertiza unuia dintre cele mai importante grupuri financiare europene.

„In paralel cu procesul de integrare dintre HVB Bank Romania si Banca Tiriac, strategia noastra include si concentrarea pe o crestere activa, pe extinderea si consolidarea retelei noastre teritoriale. Scopul este acela de a fi prezenti in toate judetele tarii si de a fi tot mai puternici acolo unde ne desfasuram operatiunile printr-una sau chiar mai multe sucursale deschise in acelasi oras”, declara Dan Pascariu, presedinte HVB Bank Romania.

Citeste si:

Anul trecut, la finalul lunii august, Bank Austria Creditanstalt (BA-CA) si Banca tiriac au finalizat tranzactia ce va duce la fuziunea dintre HVB Bank Romania si Banca Tiriac. Pregatirile pentru integrarea celor doua banci au inceput la 1 septembrie 2005, iar pe parcursul acestora cele doua banci vor functiona in paralel. Noua banca va detine cea de-a patra pozitie pe piata bancara romaneasca, cu o cota de piata de aproximativ 7,5%.

HVB Bank Romania, subsidiara a Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), este prezenta in Romania din septembrie 1998. Din noiembrie 2005, HVB Bank Romania si Banca Tiriac fac parte din reteaua central si est europeana a UniCredit Group. Cu active totale de peste 750 miliarde EUR si cu o capitalizare de piata de aproximativ 60 de miliarde EUR, noul UniCredit Group a devenit unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata europeana a serviciilor financiare.