Acest nou credit ofera numeroase avantaje: creditul poate fi obtinut fara garantii, perioada de acordare este de pana la 10 ani, avand ca limita de creditare pana la 10.000 Euro - echivalent in lei si o dobanda variabila de 10% pe an.

Destinatia creditului nu trebuie justificata, se acorda persoanelor fizice cu varsta cuprinsa intre 20 si 70 de ani (varsta la care creditul este scadent), cu domiciliul si/sau rezidenta in Romania. Venitul minim net lunar poate fi de 100 de Euro (echivalent in lei sau alte valute).

Banca ia in considerare, pe langa salarii si pensii, toate tipurile de venit care pot fi justificate cu documente legale: chirii, dividende, venituri aferente contractelor de colaborare etc.

„Deoarece tendinta de crestere a exigentei clientului bancar este evidenta, am dorit sa oferim un produs competitiv, nou, flexibil, accesibil care poate fi angajat de catre o masa largita de clienti cu diverse categorii de venituri. Am modificat modalitatea de comisionare a acestui produs, pentru a fi cat mai simpla, transparenta si fara a implica un efort financiar din partea clientului in faza de acordare a creditului” a declarat dl Paul Isoiu, Director General Adjunct al Bancii Romanesti.