In ceea ce priveste primele brute subscrise, volumul acestora ajunge la 6,577 milioane euro, in crestere cu 19 la suta fata de anul 2004. Toate sectoarele de activitate - Viata, Non-Viata si Sanatate - au contribuit substantial la realizarea veniturilor companiei.

"Suntem foarte mandri ca fuziunea dintre Achmea si Interpolis (fosta ramura de asigurari a Rabobank) a contribuit la consolidarea pozitiei de lider pe piata olandeza. Ca urmare a acestei fuziuni, Rabobank si-a crescut participarea in cadrul actionariatului Eureko, de la 5,00 la suta la 37 la suta, in prezent fiind al doilea actionar din cadrul trustului", a declarat Maarten Dijkshoorn, Presedinte al Consiliului Executiv si CEO al companiei Eureko.

Pe segmentul asigurarilor de viata, veniturile din primele brute subscrise au crescut cu 21 la suta, de la 2,312 milioane euro la 2,807 milioane euro. Primele brute subscrise din asigurari generale au crescut cu 15 la suta, de la 1,477 milioane euro la 1,699 milioane euro. Aceasta crestere provine, in principal, de pe piata olandeza. Evolutii pozitive au fost inregistrate, de asemenea, pe pietele din Europa de Est si Cipru, unde performanta comerciala a crescut, aceasta fiind reliefata in primele brute subscrise.

In anul 2005, segmentul de asigurari de sanatate s-a consolidat, prin cresterea in prime brute subscrise de 19 la suta, de la 1,735 milioane euro in anul 2004 la 2,072 milioane euro in 2005. Asigurarea Privata de Sanatate a contribuit cu 84 la suta.

Capitalul total al Eureko s-a ridicat la 111 la suta, de la 4,041 milioane euro in anul 2004 la 8,525 milioane euro in 2005 (in urma fuziunii cu Interpolis). Principalele companii de asigurari ale grupului sunt cotate cu indicele "A+" (atat pentru rating-ul de credit pe termen lung, cat si pentru rating-ul de putere financiara al asiguratorului). Pe data de 17 Martie 2006, Standard & Poor's si-a imbunatatit perspectiva asupra activelor si a principalelor companii de asigurari ale grupului de la "stabil" la "pozitiv".

Eureko B.V. este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa, operand in peste 10 tari. A fost infiintat in anul 1992, la Utrecht, in Olanda, avand ca activitati principale asigurarile si fondurile de investitii. in acest moment, Eureko isi desfasoara activitatea in Olanda, Luxemburg, Belgia, Grecia, Irlanda, Slovacia, Franta, Romania, Bulgaria, Cipru si Polonia.