ANAF va trece printr-o ampla reorganizare, mai profunda decat in Bulgaria, care va cumprinde atat optimizarea numarului de administratii fiscale, cat si intreg sistemul IT, pe baza unei evaluari a Bancii Mondiale, care va propune si masurile.
"Vom avea o expertiza de la Banca Mondiala, care va face o analiza de ansamblu a structurii de colectare si va veni cu propuneri atat pe structura, cat si pe sisteme IT, cu scopul de a anula suprapunerile si birocratia. Va avea un efect pe termen mediu si nu imediat (...) Scopul final va fi si optimizarea numarului de adminsitratii fiscale", a declarat ministrul Finantelor, Bogdan Dragoi.

Reorganizarea ANAF va fi una dintre principalele conditionalitati ale acordului de imprumut de tip preventiv in valoare de un miliard de euro pe care Romania il va semna in vara cu institutia internationala, scrie Mediafax.

Ministrul Finantelor a aratat ca Banca Mondiala a realizat in Bulgaria doar o analiza de structura, si nu a mers mai in profunzime, pe partea de sistem IT, pe programe de optimizare a informatiilor.

"Vom lucra inclusiv partea de design al structurii IT, ce aplicatii software si echipamente hardware ne trebuie, vom face o analiza la nivel national a atributiilor directiilor generale ale finantelor publice. Urmarim nu doar a creste de colectare, ci si scadearea birocratiei si imbunatatirea relatiei control-contribuabil", a spus Dragoi.

Programul va urmari si cresterea flexibilizarii colectarii, prin implicarea tot mai mare a sistemului bancar, avand ca rezultat limitarea interactiunii "fata in fata" intre contribuabil si institutia colectare.

"Se pun pe hartie minusurile pe care le ai, ce poti sa faci si toate se analizeaza la final. In perioada 2012-2015 se va finaliza partea de simplificare de proceduri si crestere a calitatii serviciilor (...) La nivel de control urmarim implementarea unor aplicatii moderne care sa indice pe baza unor criterii sectoarele si companiile cu risc fiscal, pe care comisarii vor fi obligati sa le controleze", a continuat Dragoi.

Astfel, prin informatizarea completa si trecerea la o baza de date centralizata, va fi permisa nu doar modalitatea de declarare si plata a datoriilor catre autoritatile centrale si locale, dar se va elimina si o buna parte din subiectivismul din cadrul actului de control.

La finalul programului vor exista standarde de calitate privind relatia contribuabil-fisc si asistenta contribuabilului, dar si o crestere a platilor de taxe prin sistemul electronic.

Dragoi nu a precizat daca si in Romania vor exista firme private de colectare a arieratelor la buget asa cum s-a decis in Bulgaria, argumentand ca o astfel de decizie se va pune in discutie abia dupa ce va fi gata analiza Bancii Mondiale.

"Odata inceput, acest proces nu va tine de un guvern sau altul. Toata lumea vrea eficientizarea fiscului si imbunatatirea relatiei controlor contribubil (...) Scopul final al proiectului este pe de o parte imbunatatirea colectarii, care va permite dirijarea de cheltuieli pentru investitii, precum si o mai buna relatie intre contribuabili si administratiile fiscale ", a spus Dragoi.

Prin acordul negociat cu Banca Mondiala, Ministerul Finantelor urmareste sa obtina o plasa de siguranta suplimentara de la institutia internationala sub forma unei linii de credit de 1miliard de euro, care va ramane la dispozitia Romaniei timp de trei ani in cazul blocarii pietelor externe, la un cost de 0,25% pe an.

In structura ANAF, pe langa aparatul prorpiu, functioneaza 42 de directii judetene ale finantelor publice si circa 220 de administratii ale finantelor publice municipale, orasenesti, comunale si ale sectoarelor din Bucuresti. Tot sub coordonarea ANAF activeaza Garda Financiara si Administratia Nationala a Vamilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri