Carpatica a consemnat anul trecut pierderi de aproape 32 milioane lei (7,5 milioane euro), in 2010 de 154,4 milioane lei (36,6 milioane euro), iar in 2009 de 21,1 milioane lei (aproape 5 milioane euro), ca urmare a provizioanelor constituite, noteaza Mediafax.

Pana la inceputul acestui an, Carpatica a calculat rezultatele luand in considerare standardele de raportare locale (RAS). Din acest an, toate bancile utilizeaza standardele internationale de raportare financiara (IFRS).

Pentru acest an, conducerea bancii estimeaza venituri totale de 531 milioane lei (121,4 milioane euro) si cheltuieli totale de 514 milioane lei (117,5 milioane euro), potrivit proiectului de buget de venituri si cheltuieli care urmeaza sa fie votat de actionari intr-o AGA programata pentru 26 aprilie.

Veniturile de anul trecut, calculate pe RAS, au scazut cu peste 19%, la 603,9 milioane lei (142,5 milioane euro), iar cheltuielile au coborat cu aproape 30%, la 635,9 milioane lei (150 milioane euro).

"Strategia Bancii Comerciale Carpatica pentru anul 2012, asumata de Directorat, are ca obiectiv principal atingerea echilibrului intre profitul operational si pierderile din provizioane", se aratã in raportul Directoratului pentru anul trecut.

Banca estimeaza o crestere de 63% a creditelor noi acordate persoanelor juridice pe segmentul corporate si IMM, de la 67,5 milioane euro in 2011, la 110 milioane euro in 2012.

"Se urmareste de asemenea alocarea unui coordonator vanzari IMM pentru fiecare regiune, strategie care are ca scop o distributie uniforma a rezultatelor din retea, un timp de raspuns mai scurt la solicitarile retelei, sustinerea de catre coordonatori a aplicatiilor in comitetele de credite, dar si o planificare mai buna a activitatii relationship managerilor IMM si a sefilor de agentii", se arata in raport.

Creditele acordate persoanelor fizice ar urma sa avanseze cu 30%, la 17 milioane euro, dupa ce anul trecut banca a acordat credite de 13 milioane euro.

Totodata, conducerea bancii crede ca numarul de carduri de debit va urca cu 37%, la 32.900, si cel de POS-uri la comercianti va avansa cu 14%, la 400. La finalul anului trecut, Carpatica avea 24.000 de carduri de debit si 352 de POS-uri.

Citeste si:

Banca a programat pentru acest an investitii de 7,8 milioane lei, bani din care 3,1 milioane lei vor fi distributi catre proiecte si solutii informatice.

La finalul anului trecut, Banca Comerciala Carpatica avea active totale de 3,78 miliarde lei, mai mari cu 29% fata de anul 2010. Cota de piata la sfarsitul anului trecut a fost de 1,07%, potrivit bancii.

Totodata, banca detinea o retea de 155 de unitati, formata din 57 sucursale, 83 de agentii si 15 puncte de lucru.

Carpatica este controlata de omul de afaceri Ilie Carabulea, care detine indirect aproape 46% din actiuni. In nume propriu controleaza 41,29%, iar prin Atlassib mai are 4,55%. Unul dintre partenerii de afaceri ai acestuia, Corneliu Tanase, are 11,22% din actiuni. Totodata, fiul unui fost partener de afaceri al lui Carabulea, Alin Albu, detine un pachet de sub 5% din actiuni.

In actionariat se afla, printre altii, persoanele fizice Antonio Gian Olivo - 4,79% si Lucio Olivo - 5,77%.

In a doua parte a sedintei bursiere de joi, actiunile bancii avansau cu 0,93%, la 0,0545 lei. La acest pret, capitalizarea Carpatica este de 171,4 milioane lei (39,2 milioane euro).

(Pentru conversia in euro a sumelor prevazute in bugetul pentru acest an a fost utilizat cursul leu/euro publicat joi de BNR, de 4,3741 lei/euro, iar pentru rezultatele financiare de anul trecut a fost utilizat cursul de schimb mediu pentru 2011, de 4,2379 lei/euro).