Suma totala a primelor de asigurare subscrise pentru asigurarile de raspundere civila auto RCA in anul 2011 a scazut cu 21% la 1,96 miliarde de lei, comparativ cu anul 2010, cand primele subscrise au insumat 2,46 miliarde de lei. In acelasi timp, prima medie a scazut cu 26% la 480 lei.
Pe de alta parte, limitele actuale de despagubire pe liniile de asigurare auto sunt comparative celor practicate in tarile emergente din zona CEE. Asadar, potrivit normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), limitele de despagubire ale politelor auto RCA au crescut de la 1 ianuarie cu 33%, la 1 milion de euro de la 750.000 de euro, in cazul daunelor materiale din accidente rutiere, si cu 43%, la 5 milioane de euro de la 3,5 milioane de euro, pentru vatamari corporale si decese.

"Intr-adevar, se constata o anumita presiune asupra asiguratorilor, derivata in principal din nivelul redus al primelor RCA in raport cu despagubirile solicitate pentru vatamari corporale si deces. Cu alte cuvinte, pentru a se putea incadra in parametrii de solventa, asiguratorii fie maresc tarifele politelor RCA, fie solicita capital suplimentar actionarilor", a declarat Valentin Tuca (foto), CEO al brokerului de asigurari Aon Romania.

El a adaugat ca la nivel declarativ, asiguratorii RCA sustin necesitatea cresterii tarifelor RCA, dar in realitate se constata contrariul. De accea, "este inutil sa avansam o presupunere a evolutiei tarifelor RCA in anul 2012, dar din perspectiva clientilor ne dorim ca aceste tarife sa scada, ceea ce in mod normal e greu de realizat. Important este ca asiguratorii sa gaseasca acel prag de rentabilitate, prin care sa asigure plata despagubirilor, dar si un pret cat mai competitiv".

Sunt deja cativa ani buni de cand societatile de asigurare isi stabilesc singure tarifele de prima pentru asigurarile obligatorii RCA, iar acest lucru a jucat rolul de instrument forte in cadrul strategiilor de crestere cu orice pret a cotei de piata. Cu toate acestea, scaderea primelor de asigurare la politele de raspundere civila auto (RCA) cu peste 20% la nivel pietei anul trecut nu a dus decat la noi rezultate negative in piata, chiar mai mari pentru toate companiile care vand RCA. Desi scaderea tarifelor este un lucru pozitiv pentru asigurati, fondurile din care se platesc daunele scad, ceea alimenteaza pierderile inregistrate de companiile de asigurari.

"Statistica ultimilor 3-4 ani demonstreaza o crestere a nivelului despagubirii medii pentru vatamari corporale si deces. Aceasta tendinta se va pastra in continuare, in conditiile in care in pietele de asigurari mature despagubirile de acest gen se situeaza spre nivele net superioare. Evident ca inca sunt multe diferente fata de acele piete, de la salariul mediu si pana a gradul de penetrare al asigurarilor, dar lucrurile evolueaza si la noi, chiar daca mult mai lent, decat ne-am dori. Pe langa asta, in Romania mai exista un efect cumulat, pe de o parte de lipsa de informare la nivel de client a drepturilor derivate din contractul RCA, si, pe de alta parte, de faptul ca inca nu exista o practica unitara juridica pentru determinarea acestor categorii de despagubiri", apreciaza seful Aon.

Romanii cer despagubiri de sute de milioane de lei pe RCA


Analiza daunelor inregistrate pentru vatamari corporale si deces in legatura cu asigurarea RCA arata o scadere a numarului de dosare avizate, cu 10%, insotita de o crestere a despagubirilor platite, cu 140%, precum si a rezervelor de dauna constituite, respectiv cu 73%. Companiile de asigurari au platit anul trecut despagubiri de 266 milioane de lei pentru vatamari corporale produse in urma unui accident de circulatie, comparativ cu suma de 111 milioane lei.

Valoarea daunei medii platite pentru vatamari corporale este de 62.868 lei. Referitor la ponderea pe care o reprezinta daunele pentru vatamari corporale si deces in totalul daunelor inregistrate in baza asigurarilor RCA se poate constata ca a crescut cu 13 procente, comparativ cu 2010. Vezi cat mai costa o asigurare RCA pentru masina.

Asigurarea de raspundere civila auto (RCA) este o asigurare prin care tertii prejudiciati in urma unui accident auto, produs din vina conducatorului auto asigurat, primesc despagubiri pentru daunele materiale si/sau vatamarile corporale suferite. Asigurarea RCA este fundamental diferita de asigurarea tip Casco, aceasta din urma fiind o asigurare facultativa prin care persoana care primeste despagubiri pentru daunele produse autovehicului sau este asiguratul, si nu un tert.

"Piata ar putea continua reculul determinat de criza economica"


Factorii determinanti ai obtinerii profitului in piata asigurarilor auto sunt legati atat de nivelul primelor RCA coroborate cu nivelul despagubirilor cat si de eficacitatea proceselor de back-up si nivelul acestor costuri, in opinia sefului Aon Romania. "Se va ajunge la profit cand se va determina cel mai judicios pret pentru aceste servcii, in conditii de corectitudine deplina al platii de despagubiri si al controlarii costurilor de administrare".

In ceea ce priveste volumul tota al subscrierilor in piata, el apreciaza ca nu exista in prezent premise economice care sa indreptateasca asteptari ale unor cresteri. "O piata preponderent auto ar putea continua reculul determinat de criza economica, pentru circa 7-12%. Mizam insa si pe cativa factori compensatorii, care sa actioneze favorabil, cum ar fi introducerea facilitatilor fiscale la nivel individual pentru asigurarile de sanatate. Speram, de asemenea, in reluarea creditarii, sau cel putin reintrarea acesteia pe o tendinta de crestere sustenabila, ceea ce ar putea avea un efect pozitiv".

Primele brute subscrise pe segmentul asigurarilor generale au depasit 6,2 miliarde lei, in scadere cu 6,53% fata de totalul de 6,6 miliarde lei aferent anului 2010. Asigurarile de tip Casco, cele de raspundere civila auto (RCA si CMR) si asigurarile de incendiu si alte calamitati naturale detin, impreuna, 84,8% din volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurari generale.

Seful companiei Aon considera ca trendul crescator al pietei de brokeraj se va mentine, motivele fiind scaderea pietei de asigurari dar si constientizarea de catre clienti a nevoii de consultanta in ceea ce priveste riscurile si asigurarile. Asta mai ales in conditiile in care orice optimizare este binevenita, inclusiv cea a bugetelor de asigurari, sau si mai corect spus, in legatura cu costul total al riscurilor. Aici intervine rolul brokerilor profesionisti care excede simpla intermediere si tranzactionare de polite de asigurare. Daca acum ne aflam la aproximativ 40% (grad de intermediere - n.r.), e de asteptat ca in urmatorii cativa ani sa depasim 50%".

Brokerii de asigurare au intermediat anul trecut prime de 3,1 miliarde de lei, in scadere cu 3% fata de anul precedent, in timp ce ponderea intermedierilor in total piata de asigurari a crescut de la 38,53% la 39,05%. Defalcat, brokerii au intermediat prime din asigurari generale in valoare de 3,02 miliarde de lei, comparativ cu 3,11 miliarde de lei in 2010. Pe segmentul asigurarilor de viata, intermedierile au insumat 80,7 milioane de lei, in scadere cu 8,1% fata de anul precedent.

Veniturile din activitatea de brokeraj au totalizat 596,5 milioane de lei, in crestere cu 11,3% comparativ cu 2010. Din aceasta suma, veniturile din negocierea contractelor de asigurare reprezinta 96%, cu un total de 572,2 milioane de lei.

Prime intermediate de 26 mil. euro in 2011


Aon Romania, una dintre cele mai mari companii din piata autohtona de brokeraj in asigurari, a intermediat in 2011 prime brute in valoare de 111,7 milioane de lei (26 milioane de euro), avand astfel o cota de piata de 3,6%, raportat la datele transmise de CSA.

In primele noua luni ale anul trecut, Aon Romania se situa pe pozitia a patra in topul celor mai performanti brokeri de asigurare, realizat de Insurance Profile.

"Am incheiat anul cu rezultate comparative cu cele obtinute in anul 2010, ceea ce consideram a fi un rezultat bun in conditiile in care piata de asigurari s-a diminuat cu o valoare comparabila cu scaderea din 2010". La nivel de structura a portofoliului, "dupa principalele linii de business practicate, auto are o pondere de circa 60%, in timp ce asigurarile de incendiu reprezinta aproape 30%, acestea din urma generand un volum de prime intermediate de 31,54 milioane de lei", a afirmat seful Aon.

El a daugat ca in primul trimestru al acestui an, brokerul Aon a intermediat cateva contracte de asigurare incheiate cu asiguratori locali, care au presupus prime de ordinul milioanelor de dolari, dar din motive de confidentialitate nu poate oferi detalii in acest sens.

Brokerul de asigurare Aon este specializat pe segmentul corporate, concurentii sai fiind Marsh sau Gras Savoye. Aon este o companie la nivel mondial in furnizarea de solutii de management de risc, brokeraj de asigurari si reasigurari, beneficii pentru angajati si servicii de outsourcing. Aon Corporation este prezent pe piata locala prin Aon Romania.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri