Profitul inainte de taxe al al Alpha Bank in Romania a scazut cu 75,4% anul trecut, de la 49,2 milioane de euro in 2010 la 12,1 milioane de euro, in timp ce provizioanele au fost reduse cu 5,5%, iar depozitele au inregistrat un declin de 30%, a anuntat grupul elen care controleaza banca, conform Mediafax.
In acelasi timp, veniturile operationale au scazut cu 18,8%, de la la 220,3 milioane de euro la 178,9 milioane de euro.

Provizioanele au consemnat in intervalul analizat o scadere de 5,5%, de la 78,7 milioane de euro la 74,3 milioane de euro, se arata intr-un raport al Alpha Bank.

Cheltuielile operationale au stagnat la 92,5 milioane de euro.

Depozitele au scazut cu 30%, de la 1,656 miliarde de euro in 2010 la 1,16 miliarde de euro, iar soldul creditelor a coborat cu 10,2%, de la 3,66 miliarde de euro la 3,286 miliarde de euro.
Cota bancii pe piata creditelor din Romania a scazut de la 7,4% la sfarsitul anului 2010 la 6,5% in decembrie anul trecut. Ponderea imprumuturilor neperformante in soldul creditelor a urcat de la 7,1% la 10,3%.

Pe segmentul ipotecar, soldul creditelor Alpha Bank a urcat cu 4,7%, de la 835 milioane de euro la 874 milioane de euro.

Creditele de consum au scazut cu 21,7%, de la 291 milioane de euro la 227 milioane de euro, in timp ce soldul creditelor pentru companii a inregistrat un declin de 14%, de la 2,53 miliarde de euro la 2,2 miliarde de euro.

Numarul sucursalelor si cel al angajatilor a ramas la nivelul inregistrat la noua luni. In luna septembrie, Alpha Bank avea in Romania 165 de sucursale si 2.300 de angajati. Numarul de sucursale se situa la 175 in decembrie 2010, iar personalul totaliza 2.500 de angajati la sfarsitul lui 2010.

Grupul Alpha Bank detine in Romania institutia de credit cu acelasi nume, Alpha Leasing, Alpha Finance, Alpha Insurance Brokers si Alpha Advisory.

Bancile elene au intarziat raportarea rezultatelor financiare pentru anul trecut, astfel incat sa poata evalua impactul participarii la programul de reducere a datoriilor guvernului grec catre detinatorii privati de obligatiuni. Bancile elene vor fi recapitalizate, din cauza pierderilor inregistrate, printr-un program al statului elen, cu finantare de la fondul de urgenta al zonei euro, dar si cu participarea actionarilor. Detaliile acestui program vor fi anuntate, cel mai probabil, dupa alegerile de pe 6 mai.

In cadrul celei mai mari restructurari de datorie suverana din istorie, prin care datoria Greciei a fost redusa cu 100 miliarde de euro, creditorii privati au acceptat pierderi de 53,5% din valoarea nominala a obligatiunilor.

Daca sunt luate insa in calcul si dobanzile neincasate pentru obligatiunile preschimbate, precum si costurile prelungirii scadentei, pierderile reale se ridica la 74%.

Grupul elen Alpha Bank a raportat o pierdere de 3,81 miliarde de euro pentru anul trecut, fata de un profit de 85,6 milioane de euro in 2010.

Excluzand costul implicarii in programul de reducere a datoriilor statului elen, banca a avut un profit de 21,4 milioane de euro, de patru ori mai mic fata de anul anterior.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri