Potrivit unei analize realizate de ING Bank, pe termen scurt, potentialul unei deprecieri suplimentare a leului este limitat, chiar daca mediul extern ar putea sa continue sa nu fie favorabil monedei nationale.

“Estimarile noastre arata un nivel de 4,40 lei/euro la finele trimestrului doi si o rata de 4,35 lei/euro la final de an. Evolutia cursului de schimb va depinde foarte mult si de votul asupra motiunii de cenzura”, a precizat economistul-sef de la ING Bank, Vlad Muscalu.

USL a depus o motiune de cenzura impotriva Guvernului, documentul fiind intitulat „Opriti Guvernul santajabil. Asa nu, niciodata!”. Daca motiunea va trece, executivul condus de premierul Mihai Razvan Ungureanu va deveni istorie, iar instabilitatea politica ar putea conduce la o depreciere mai accentuata a leului in raport cu moneda europeana.

BNR a publicat ieri un curs de 4,3778 lei/euro, in scadere cu 0,13 bani comparativ cu cel afisat in sedinta precedenta. Moneda nationala s-a apreciat si in raport cu dolarul, cu 1,3 bani, la 3,3131 lei/euro, dar si fata de francul elvetian, cu 0,23 bani, la 3,6425 lei/franc.

In ultimele zile s-a vorbit si despre o interventie a bancii centrale pe piata valutara, dealerii spunand ca BNR a vandut pana la 100 milioane euro pentru sustinerea monedei nationale.

Citeste si:

„Nu era niciun motiv de interventie, deoarece cursul a inceput de foarte sus la inceputul lunii si pe urma au fost fluctuatii ca pe o piata ideala. Acum piata are stabilitate si va ramane cu aceasta stabilitate”, a explicat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

Analistii au mentionat ca de la inceputul anului exista presiuni pe zona comerciala care mentin cursul de schimb in jurul nivelului actual.

„BNR a intervenit pe piata, dar nu intr-un mod agresiv, pentru ca actiunile jucatorilor nu mai sunt speculative precum in urma cu cativa ani. De-a lungul timpului, banca centrala ne-a obisnuit cu nivele protejate temporar, insa daca ceva se schimba in regiune nu cred ca BNR se va pune de-a curmezisul si cursul s-a putea duce si mai sus. In prezent, presiunile cresc asupra leului si nu cred ca va exista o apreciere”, a adaugat economistul-sef de la RBS, Catalina Molnar.

La finalul sedintei de tranzactionare de ieri, cotatiile au coborat sub nivelul de 4,3750 lei/euro, astfel ca astazi ar putea urma o noua runda de intarire a monedei nationale.