In jurul orei 16:30, operatiunile se realizau la 4,4385 - 4,4400 lei/euro, sub nivelul de marti seara, cand euro era schimbat pentru 4,4405 - 4,4425 lei.

Cursul a depasit 4,45 lei/euro la inceputul sesiunii interbancare de miercuri, atingand un maxim de 4,4520 lei/euro, moment in care banca centrala a intervenit indirect in piata pentru a limita deprecierea monedei nationale, potrivit dealerilor, in conditiile in care sentimentul negativ international a pus presiune si pe piata locala.

In prima parte a zilei, cotatiile au oscilat usor sub 4,45 lei/euro, iar spre finalul sesiunii rata de schimb a inceput sa scada, ca urmare a unor ordine comerciale semnificative de vanzare de euro.

Nivelul minim al zilei a fost de 4,4390 lei/euro.

Valutele din regiune au recuperat de asemenea din deprecierile de dimineata, iar zlotul a trecut chiar pe apreciere, dupa date interne pozitive.

Pietele au fost sprijinite si de cresterile consemnate de bursele americane la deschidere, dupa date peste asteptari privind sectorul constructiilor.

Cursul de referinta anuntat de Banca Nationala a Romaniei a crescut si miercuri, cu 0,52 bani, la 4,4463 lei/euro, atingand astfel cel de-al patrulea maxim istoric consecutiv.

Pietele financiare sunt sub presiune puternica de la inceputul saptamanii trecute, pe fondul tensiunilor politice din Grecia, unde liderii politici nu au reusit sa formeze o coalitie de guvernare si vor fi organizate noi alegeri pe 17 iunie.

Citeste si:

Cursul leului fata de euro a doborat record dupa record de la inceputul lunii mai, depreciindu-se cu 1,1%, initial din cauza turbulentelor de pe scena politica locala, la care s-au adaugat temerile privind soliditatea zonei euro.

De la inceputul anului, leul a scazut cu 2,93% in raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie.

Totodata, a continuat sa urce si referinta pentru dolar, cu 4,11 bani, la 3,4987 unitati, un nou maxim incepand cu 1 iulie 2010. La data mentionata, referinta s-a situat la 3,5420 lei/dolar.

Pentru francul elvetian, cotatia a crescut la 3,7020 lei/franc, reprezentand un nou nivel maxim incepand cu 5 septembrie 2011. La inceputul lunii septembrie, francul a fost cotat la 3,8133 lei.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Dobanzile practicate de bancile comerciale au crescut semnificativ pentru plasamentele cu scadenta la o zi, la 4,64 - 5,14%, de la 4,34 - 4,84% marti dimineata, ca urmare a interventiilor valutare recente realizate de BNR, care a vandut euro si a retras lei din piata, pentru a tempera deprecierea monedei nationale.

Totodata, au urcat si randamentele pentru sumele plasate pe termen de o saptamana, de la 4,38 - 4,88% la 4,71 - 5,21%.