Factorii care au influentat favorabil evolutia creditelor pentru populatie au fost cresterea veniturilor populatiai, reducerea ratei dobanzilor la creditele in lei si valuta si cresterea salariului real in 2005 cu 14 la suta. scrie Rompres.
       
Potrivit Bancii Nationale a Romaniei, in structura creditului neguvernamental acordat persoanelor fizice la nivelul anului 2005, creditele ipotecare si imobiliare au crescut cu circa 75 la suta, dar dinamica cea mai importanta o are creditul de consum, cu plus 84 la suta.
       
"In interiorul creditelor acordate populatiei se constata o diminuare a ponderii creditelor de consum comparativ cu cele imobiliare si ipotecare pe care noi le vedem avand o dinamica mai accelerata", a declarat miercuri prim-viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Florin Georgescu.
       
Potrivit reprezentantilor bancilor comerciale, creditul de consum in lei va pastra totusi o pondere accentuata si in urmatoarea perioada.
       
"Este de observat faptul ca vom asista si in perioada urmatoare la o predilectie a consumatorului roman pentru creditele ipotecare si imobiliare in valuta si pentru creditele de consum in lei", a spus directorul executiv al Bancii Comerciale Romane (BCR), Dorin Cojocaru.
       
Acesta a spus ca in ultimii ani se constata o crestere accentuata a creditului pentru companii in lei, dar si o crestere mai accentuata a creditului retail in lei.
       
"In zona valutara, a crescut ponderea creditelor retail, dar se mentine un decalaj mare fata de creditele pentru corporatii. Constatam o predilectie deosebita a zonei de corporate pentru valuta si a zonei de retail pentru zona de moneda nationala. Tendinta se va pastra in conditiile in care se va dezvolta echilibrat sectorul de consum si ipotecar pe zona de retail", a explicat Cojocaru.
       
"Restrictiile BNR au afectat creditele retail ipotecare si imobiliare, cu toate ca au avut ca centru de actiune creditele in valuta solicitate pentru finantarea companiilor", a explicat Cojocaru.

Creditul retail - in crestere
       
Creditul retail, cu componentele sale principale - creditul de consum si creditul ipotecar si imobiliar, va cunoaste o tendinta importanta deoarece bancile si-au majorat portofoliul de produse adresate acestui segment si se constata o crestere a bazei acestui tip de credit, populatia bancabila a Romaniei urmand sa ajunga, de la 39 la suta in 2005, la 44 la suta la nivelul anului 2009.
       
In urmatorii trei ani, volumul de credite acordate pentru populatie va creste anual cu 20 - 25 la suta, jumatate din rata de crestere inregistrata anul trecut.
       
"Expansiunea creditului a cauzat cresterea fara precedent creditului acordat populatiei in 2005 si la inceputul acestui an. Cifra de afaceri inregistrata de companiile de pe domeniul retailului a crescut cu 26 la suta pe primele doua luni ale anului", a spus directorul general Coface Romania, Cristian Ionescu.
       
Cu toate acestea, ramanem tara cu cel mai scazut grad de avutie financiara si de indatorare pe cap de locuitor. Gradul de indatorare a populatiei Romaniei raportat la PIB era la sfarsitul lui 2005 la circa opt la suta, fata de 18 la suta in Bulgaria si 15 la suta in regiune.
       
Desi bancile au redus nivelurile dobanzilor la credite la lei si valuta, de 7 - 9 la suta pentru creditele ipotecare si nenominalizate cu ipoteca, costurile raman ridicate din cauza comisioanelor de administare mari.
       
"Tendinta de majorare a dobanzilor la credite va ramane o caracteristica a acestui an, chiar daca va atinge cu precadere creditul ipotecar si cele de nevoi personale garantate cu ipoteca vor fi vedetele pietei creditului in 2006 si in anii ce vor urma", a declarat Cristian Ionescu.
       
Acesta a explicat ca pe termen mediu creditul ipotecar are cel mai mare potential de crestere deoarece acest segment a crescut mult mai incet in Romania fata de alte state in perioada de preaderare la Uniunea Europeana. Creditul ipotecar si imobiliar are o pondere de 25 la suta din volumul indatorarii populatiei fata de 75 la suta la nivelul UE.

Romanii pariaza pe produsele destinate consumului
       
Un sondaj realizat in luna decembrie 2005 de Metro Media Transilvania reliefeaza ca in 2006 cardul de credit si produsele destinate consumului vor fi vedetele.
       
Potrivit studiului Metro Media, segmentul cel mai interesant de produse bancare este reprezentat de tinerii, cu varste de pana la 29 de ani, cu studii superioare si venituri pe masura, din mediul urban, si de oamenii maturi. Cele doua categorii sunt si cele care au avut pana acum cel putin un credit si intentioneaza sa mai obtina unul.
       
Cele doua categorii isi aleg creditele in functie de valoarea acestora si perioada rambursarii. Tinerii tin cont cel mai mult de rata dobanzii in alegerea creditelor, in timp ce subiectii incadrati la categoria matura se concentreaza pe marimea comisioanelor.
       
Persoanele in varsta, cu educatie medie din mediul rural reprezinta categoria cea mai putin interesata de a obtine un credit sau de a folosi anumite servicii financiare sau instrumente de acest tip.