NBG a inregistrat in Romania o pierdere calculata inainte de provizioane de 2 milioane de euro, fata de un profit de noua milioane de euro in intervalul similar al anului anterior, potivit raportului financiar al grupului, scrie Mediafax.

Provizioanele pentru operatiunile din Romania au scazut cu 5% in intervalul analizat, de la 12 milioane de euro la 11 milioane de euro. In acelasi timp, cheltuielile operationale au fost reduse cu 12%, de la 17 la 15 milioane de euro.

Grupul a inregistrat un declin puternic, de 54%, al venitului net din dobanzi, de la 22 de milioane de euro anul trecut la 10 milioane de euro, in timp ce pe comisioane si alte venituri declinul a fost de 30%, de la 3 milioane de euro la 2 milioane de euro.

Depozitele bancii elene in Romania au urcat in primul trimestru cu 3% fata de sfarsitul anului, la 797 milioane de euro. Comparativ cu martie anul anterior, depozitele au coborat cu 21%.

Soldul creditelor in Romania s-a situat la 1,94 miliarde de euro, in scadere cu 3% fata de decembrie si cu 13% comparativ cu finele primului trimestru din 2011. Pe credite de retail, banca a avut o scadere trimestriala de 3%, la 951 milioane de euro. Raportat la martie anul anterior, soldul creditelor de consum a scazut cu 6%.

Pe segmentul imprumuturilor pentru companii, NBG a raportat in Romania un sold de 985 milioane de euro pentru sfarsitul primului trimestru, in scadere cu 2% fata de decembrie si cu 19% comparativ cu martie anul trecut.

Ponderea creditelor neperformante in soldul total a urcat de la 8,5% in martie anul trecut si 12,5% in decembrie la 12,9% la finele primului trimestru din acest an.

Citeste si:

NBG a cumparat in 2003 pachetul majoritar la Banca Romaneasca si detine in prezent 99,279% din actiunile bancii.

Grupul elen mai controleaza in Romania firma de asigurari Garanta, operand totodata si companiile NBG Leasing IFN, NBG Securities Romania si NBG Factoring Romania.

La nivel de grup, NBG a raportat o pierdere de 537 milioane de euro pentru primul trimestru, ca urmare a avansului provizioanelor cu 47%, la 559 milioane de euro. In primul trimestru al anului trecut, grupul aavut un profit de 157 milioane de euro.

Statul elen a distribuit o infuzie de capital de 18 miliarde euro catre cele mai mari patru banci grecesti institutiile de credit redobandind astfel accesul la operatiunile de refinantare ale Bancii Centrale Europene (BCE).

Astfel, National Bank of Greece, care detine in Romania Banca Romaneasca, a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a incasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obtinut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro.

Cele patru mari banci elene au inregistrat pierderi totale de aproape 28 miliarde euro in urma restructurarii datoriei de stat a Greciei, contabilizate la nivelul anului trecut. Pierderile au epuizat aproape in totalitate rezervele de capital ale institutiilor.

Bancile elene controleaza aproximativ 13% din activele sistemului bancar din Romania. Pe piata romaneasca sunt prezente, pe langa cele mai mari patru institutii de credit din Grecia, si subsidiarele locale ale Emporiki Bank (controlata de grupul francez Credit Agricole) si ATEBank.