In jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,4625 - 4,4640 lei, aproape de nivelul de marti seara, cand schimburile se perfectau la 4,4650 - 4,4659 lei/euro.

Primele transferuri de miercuri au coborat treptat cotatiile pana la 4,4521 lei/euro, in linie cu evolutia pozitiva a valutelor din regiune, principalele ordine de vanzare provenind de la jucatori straini.

Ulterior, cererea comerciala de euro a intors cursul pe crestere, iar maximul zilei a fost de 4,4670 lei/euro. In a doua parte a zilei, piata a fost linistita, potrivit dealerilor.

Valutele din regiune si-au accentuat cresterile de la jumatatea zilei, urcand cu pana la 1%.
Rata de referinta publicata miercuri de BNR a coborat nesemnificativ, la 4,4642 lei/euro, de la 4,4646 unitati marti.

In schimb, leul a continuat sa castige teren fata de dolar, astfel ca rata de schimb oficiala a scazut cu 2,27 bani, de la 3,5918 lei/dolar la 3,5691 lei/dolar. La finalul saptamanii trecute moneda americana s-a plasat la un nivel record fata de leu, respectiv la 3,6231 unitati.

Citeste si:

Pentru francul elvetian rata de schimb a crescut f usor, de la 3,7179 lei/franc la 3,7182 lei/franc.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Bancile comerciale au afisat dobanzi de 4,92 - 5,39% pe an pentru plasamentele cu scadenta la o zi, apropiate de cele de marti, desi banca centrala a imprumutat marti 13 banci comerciale, printr-o licitatie repo, cu 12,1 miliarde lei (2,7 miliarde euro), pana luna viitoare, valoare record pentru acest tip de licitatii.

Totodata, randamentele pentru o saptamana se plasau la 4,93 - 5,41%.