La bursa sibiana a derivatelor s-au incheiat aproape 37.200 contracte futures si options, in cea de-a doua saptamana a lunii aprilie 2006, informeaza un comunicat emis vineri de Bursa Monetar Financiara si de Marfuri (BMFM) Sibiu, remis de Rompres.
Totalul tranzactiilor indica un nivel de lichiditate mediu, obtinut in conditiile in care piata a stat sub semnul "prudentei investitorilor", acestia fiind in asteptarea unui trend clar al pietei. Odata cu aceasta suma s-a conturat insa pricipalul eveniment al perioadei analizate, si anume depasirea pragului de un milion de contracte realizate de la inceputul anului in curs. Nivelul atins, raportat la perioada de timp scursa este o adevarata premiera pentru piata la termen, volumul fiind depasit deja cu peste 41 la suta.

In ceea ce priveste evolutia bursei in saptamana recent incheiata, a atras atentia debutul de luni, cand, desi volumul de tranzactionare nu a fost deosebit de spectaculos, el s-a situat totusi peste cel atins in piata spot.Conform totalurilor din 10 aprilie 2006, cel mai lichid emitent al zilei respective a fost, "Petrom", sedinta finalizandu-se prin perfectarea a 11.200 contracte futures si options.

In cea de-a treia sesiune de tranzactionare a saptamanii, lichiditatea atinsa la bursa sibiana a stat sub semnul relaxarii investitorilor, fiind incheiate aproape 4.100 contracte futures si options. Cele mai tranzactionate actiuni ale zilei de miercuri au fost cele ale SIF 3 Transilvania. Joi, totalul perfectarilor a atins cota de aproape 7.200 contracte, din nou cu DESNP in prim planul transferurilor.

Ultima sesiune a saptamanii a adus 5.233 contracte futures si options. Pentru vineri se remarca volumul crescut al tranzactiilor cu optiuni, reflectat de cele 344 contracte incheiate, volum ce sugereaza ca participantii in piata derivatelor au ajuns la o maturitate care sa le permita si acest tip de investitie, un rol major avandu-l si preocuparea constanta a BMFMS pentru dezvoltarea tuturor sectoarelor derivatelor.

In urma celor cinci zile de tranzactionare, cele mai lichide derivate au fost DESNP, totalul contractelor ce le-au avut ca activ suport fiind de 14.353 , cu scadenta iunie in centrul atentiei. Ultimele tranzactii cu DESNP au fost efectuate la pretul de 0,5218 lei / actiune pentru scadenta curenta si 0,543 lei / actiune pentru scadenta septembrie. Valorile precizate indica faptul ca, pe parcursul saptamanii, DESNP au marcat aprecieri usoare pentru ambele scadente.

De asemenea, in preferinte s-au situat si celelalte derivate petroliere, DERRC acaparand un total de peste 7.200 contracte futures. Ele au inchis la pretul de 0,0973 lei/ actiune pentru iunie si 0,0999 lei/actiune pentru septembrie 2006.

Dintre societatile de investitii financiare, cea mai apreciata a fost DESIF 5 Oltenia, cu un volum de circa 5.200 contracte. Valorile de la finalul saptamanii au fost de 2,628 lei/actiune pentru iunie si 2,685 lei/actiune pentru septembrie 2006.

Raportul leu-euro a stat sub semnul deprecierii monedei unice care a pierdut, in intervalul 10-14 aprilie 2006, circa 0,0335 unitati, fiind cotat pentru iunie la 3,48 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri