In jurul orei 16:30, euro se cota la 4,4705 - 4,4739 lei, peste ultimele cotatii de joi, de 4,4655 - 4,4665 lei/euro.

La deschiderea sedintei euro era schimbat pentru 4,4655 - 4,4675 lei, iar in prima parte a zilei cursul nu a depasit 4,47 lei/euro, iar dealerii au spus ca interventia bancii centrale nu a fost sesizabila.

Dupa publicarea cursului de referinta, ordinele de cumparare de euro s-au intensificat, iar cursul a urcat pana la 4,4740 lei/euro.

Unii dealeri spun ca in a doua parte a zilei este posibil ca BNR sa fi intervenit, insa vanzarile de euro au fost modeste.

"Poate presiunea de depreciere a venit si pe un fond politic incert. O declaratie ingrijoratoare fiind cea a lui Antonescu (presedintele PNL, Crin Antonescu, n.r.), potrivit careia va cere declansarea procedurii de declansare a presedintelui, daca Hasotti nu va fi investit la Cultura", a spus dealerul unei banci.

Antonescu a declarat, vineri, ca daca presedintele Traian Basescu nu il va investi luni pe Puiu Hasotti la Cultura, fara nicio declaratie despre lucrarile acestuia, atunci va cere parlamentarilor PNL declansarea procedurii de suspendare a sefului statului.

In schimb, valutele din regiune au consemnat aprecieri de pana la 1,2%.

Citeste si:

Cursul de referinta anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut cu 0,2 bani, la 4,4655 lei/euro, si s-a apropiat de nivelul maxim istoric atins pe 24 mai, de 4,4662 lei/euro.

Pentru dolar, cursul a urcat mai puternic, cu 3.88 bani, de la 3,5202 lei/dolar la 3,5590 lei/dolar.

In acelasi timp, cursul pentru franc a crescut de la 3,7163 lei/franc la 3,7183 lei/franc.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Dobanzile practicate vineri de banci pentru depozitele cu scadenta la o zi au revenit pe crestere usoara si au ajuns la 1,5% - 1,99% pe an, de la nivelurile de joi, de 1,08% - 1,55% pe an. Evolutia este determinata de unele banci care se pregatesc deja pentru noua perioada in care trebuie sa constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR, perioada care va incepe duminica.

In precedentele zile, dobanzile au scazut vizibil ca urmare a excesului de lichiditate de la finalul actualei perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii, precum si a injectiei de lichiditate realizata luni de BNR. Banca centrala a imprumutat la inceputul saptamanii 13 banci comerciale, printr-o licitatie repo, cu 11,95 miliarde lei (2,68 miliarde euro), pentru sapte zile.

Dobanzile pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana sunt de 4,91% - 5,37% pe an, foarte apropiate de cele afisate joi, de 4,90% - 5,38% pe an.