Ministrul Finantelor a propus suplimentarea cheltuielilor bugetului de stat cu doar 3,5 miliarde lei.

Prin bugetul de stat pentru acest an, cheltuielile totale au fost estimate la 112,6 miliarde lei, din care 6,1 miliarde lei reprezinta sumele retinute, conform legii, in proportie de 10% de la angajare si utilizare pana la finele anului.

Fara a lua in calcul la acest moment fondurile retinute pana la finele anului si raportandu-se astfel la un total al cheltuielilor bugetului de stat estimat in prezent de 106,5 miliarde lei, Ministerul Finantelor propune suplimentarea cheltuielilor cu doar 3,5 miliarde lei, bazat pe executia veniturilor si a cheltuielilor bugetare in primele cinci luni ale anului si pe necesitatea platii salariilor majorate cu 8% incepand cu luna iunie.

Citeste si:

Astfel, in varianta propusa de Finante, bugetul de stat rectificat prevede cheltuieli totale de 110 miliarde lei si asigura incadrarea in tinta de deficit stabilita cu Fondul Monetar International, de 2,2% din PIB.

Ministrul Finantelor, Florin Georgescu, a declarat, miercuri, la Guvern, ca prima rectificare bugetara din acest an va fi efectuata la sfarsitul lunii iulie-inceputul lunii august, dupa consultari cu FMI.