Prevederea a fost introdusa de Guvern printr-o ordonanta de urgenta care modifica OU 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, ca urmare a ultimelor negocieri cu Fondul Monetar International, relateaza Mediafax.

Intrebat de jurnalisti daca, prin aceasta ordonanta, statul va finanta indirect "salvarea" bancilor, Ministerul Finantelor urmand sa imprumute Fondul de garantare pentru ca acesta sa aiba bani suficienti pentru a majora capitalul social al unor banci aflate in dificultate, purtatorul de cuvant al Guvernului a raspuns afirmativ.

"In conditiile implementarii aranjamentului de tip stand-by intre Romania si Fondul Monetar International si in contextul mentinerii unei situatii economice internationale tensionate, care determina cresterea riscului la adresa stabilitatii financiare, devine necesara optimizarea utilizarii resurselor Fondului. Una dintre masurile de stabilizare ce poate fi adoptata de BNR consta in implicarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, in calitate de administrator-delegat si, dupa caz, de actionar al institutiei de credit aflate in dificultate", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Citeste si:

El a aratat ca, in calitate de actionar, Fondul de garantare trebuie sa participe la capitalul institutiei de credit "supusa masurii de stabilizare", intr-o proportie care sa-i asigure exercitarea controlului asupra respectivei institutii. In situatia in care resursele Fondului de garantare sunt insuficiente, necesarul va fi acoperit prin imprumuturi acordate de Ministerul Finantelor.

"Ordonanta vizeaza introducerea obligatiei in sarcina administratorului-delegat de a convoca AGA, pentru a decide reducerea capitalului social prin acoperirea pierderilor anterior majorarii capitalului social, prin emisiunea de noi actiuni ce urmeaza aa fi subscrise de Fond", a spus Zaharescu.