Presedintele suspendat, Traian Basescu, a declarat ca Banca Nationala nu mai are resursele pentru a interveni pentru a stabiliza cursul leului, iar rezervele valutare se aproprie de limita minima, mentionand ca afirmatiile premierului Victor Ponta sunt ale unui "naiv".
Basescu a fost intrebat, intr-o emisiune la Money Channel, cum vede declaratiile recente ale premierului Victor Ponta, potrivit caruia cursul euro-leu va reveni dupa referendumul din 29 iulie, potrivit Mediafax.

"Numai un naiv spune «isi va reveni leul», se va intari peste noapte. Nu, va fi foarte greu sa mai revina la valorile care au fost cad domnul Ponta a primit mandatul pentru ca cursul, stiti si dumneavoastra foarte bine, are o componenta de incredere extrem de ricata. Vreo 60-70% din stabilitatea cursului este data de increderea in stabilitatea politica. Nu vom reveni, dar macar stopam deprecierea", a afirmat Basescu.

Presedintele suspendat a mentionat ca nici BNR nu poate controla deprecierea leului.

"Nici macar Banca Nationala nu mai are resurse enorme sa intervina pe piata sa tina leul la un curs acceptabil, pentru ca ne apropriem de limita sub care nu putem cobori din punct de vedere al rezervelor BNR. Banca Nationala trebuie sa astepte un moment de acalmie, cu o perspectiva buna pe stabilitatea politica, sa poata sa faca eficient interventiile, altfel e poveste", a mai afirmat Basescu.

Evolutia monedei nationale in raport cu euro se va "normaliza" de saptamana viitoare, iar leul chiar se va intari dupa ce criza politica se va incheia prin votul la referendumul pentru demiterea presedintelui si dupa ce rezultatele Guvernului vor fi certificate de misiunea FMI, spune premierul Ponta.

"Sunt absolut convins ca, saptamana viitoare, lucrurile vor reveni spre normal", a spus Ponta, la postul public de televiziune.

Presedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni, ca s-a intalnit cu guvernatorul BNR Mugur Isarescu in prima zi de interimat pentru a intelege "foarte bine" raportul dintre criza politica si cursul de schimb si ce trebuie declarat pentru a influenta benefic evolutiile economice.

"Am avut de altfel in prima zi a acestui scurt mandat interimar o intalnire, printre altii, si cu guvernatorul BNR. Nu am avut-o, asa, ca sa fac pe presedintele. Am avut-o pur si simplu - pentru ca eram in mijlocul unei crize politice - sa inteleg foarte bine, pe de o parte, care e raportul intre aceste intamplari politice din Romania si cursul valutar. Si doi: ce trebuie sa evitam, chiar si la nivel de declaratii, sau ce trebuie sa declaram noi, cei care avem anumite pozitii in stat, pentru a influenta benefic toate aceste evolutii", a spus Antonescu, la Digi 24.

Intrebat daca dupa 30 iulie se vor calma lucrurile in ceea ce priveste cursul de schimb leu-euro, Antonescu a spus ca este convins ca lucrurile se vor "aseza", insa "doar intr-una din variante".

"Cert este ca dupa 30 iulie, in chip absolut firesc, lucrurile se aseaza. Se aseaza, trebuie sa o spun, intr-una din variante. In cealalta mai putin", a spus Antonescu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri