Restructurarea de personal este necesara in sistemul bancar, insa nu exista o reteta unica, fiecare banca avand planurile sale de eficientizare a costurilor, a precizat presedintele CEC Bank, Radu Ghetea.
Tendinta de reducere a cheltuielilor cu reteaua teritoriala si a numarului de salariati s-a manifestat in prima jumatate a anului 2012 intr-un ritm mult mai intens comparativ cu ceilalti ani ai crizei.

Potrivit BNR, reteaua teritoriala s-a redus cu 130 de unitati in 2011 si 352 de unitati in primele 6 luni ale anului curent. Numarul de salariati din sistemul bancar a scazut cu 980 in 2011 si, respectiv, cu 3.700 in primul semestru din 2012.

„Este nevoie de restructurare de personal in sistemul bancar. Reteta noastra este de a inchide acele unitati care nu sunt performante. Am plecat acum 5 ani cu un numar de 1.418 unitati, iar in prezent avem 1.150 de sucursale. Inclusiv personalul a fost restructurat, fie prin plecari, fie prin reincadrarea in alte activitati specifice bancilor comerciale. In CEC Bank sunt peste 6.300 de salariati, iar peste 90% sunt femei”, a mentionat Ghetea.

CEC Bank a urcat pe locul trei in functie de active dupa primul semestru


Presedintele CEC Bank a spus ca dupa primul semestru cota de piata a bancii in functie de active a crescut la 7,84%, institutia de credit ocupand astfel a treia pozitie din sistemul bancar.

Totodata, creditele bancii au urcat cu aproape 7% in perioada ianuarie-iulie, pana la un total de 11,2 miliarde lei. La finele lunii decembrie soldul imprumuturilor era de 10,5 miliarde lei.

Aproape 53% din creditele acordate erau destinate intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) si sectorului corporate, 40% populatiei si 7% administratiilor publice locale.

Radu Ghetea a declarat ca CEC Bank nu vizeaza obtinerea pozitiei secunde in topul bancilor, in locul BRD, deoarece ar presupune un efort „cu riscuri enorme” pentru banca.

„Cand cresti foarte tare, trebuie sa te gandesti sa stabilizezi ce ai realizat. Noi am avut si un moment prielnic, cand bancile din piata au redus apetitul pentru creditare, iar noi am avut acest apetit. CEC isi doreste sa fie un competitor loial. Noi ne-am crescut activele datorita fondurilor atrase de la populatie, societati comerciale si alte banci”, a adaugat Ghetea.

CEC Bank are in prezent 3,3 milioane de clienti, o retea de peste 1.000 de bancomate si mai mult de un milion de carduri active.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri