Decizia de suspendare a executarii unui ordin al CSA care stabilea, printre altele, ca proprietarii de locuinte care vor sa incheie polite facultative trebuie sa incheie si o polita obligatorie reprezinta o prima faza a procesului si nu este irevocabila.
"Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) precizeaza ca decizia Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a dispus admiterea in parte a cererii de suspendare a executarii Ordinului CSA 15/2012 si a Normelor privind forma si clauzele cuprinse in contractul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, reprezinta o prima faza procesuala si nu este o decizie irevocabila", se arata intr-un comunicat al institutiei.

CSA spune ca modificarea legislatiei secundare emisa in aplicarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor vizeaza atingerea obiectivului principal stabilit de legiuitor, respectiv protectia fondului locativ din Romania impotriva riscurilor de cutremur, inundatii si alunecari de teren, scrie Mediafax.

Decizia de suspendare a fost luata in urma unui dosar initiat de Astra Asigurari, al doilea jucator pe piata de profil dupa nivelul primelor.
"Admite in parte cererea. Suspenda executarea Ordinului CSA 15/2012 si a Normelor privind forma si clauzele cuprinse in contractul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, numai in ceea ce priveste efectele articolului 7 din Norme. Ia act ca s-au solicitat cheltuieli de judecata. Cu recurs in 5 zile de la comunicare", se arata pe pagina web a instantei.

Potrivit ordinului CSA, proprietarii de locuinte care au incheiate polite facultative privind riscurile prevazute de Legea 260/2008 au obligatia sa incheie polite de asigurare obligatorie a locuintelor la data expirarii celor facultative.

De asemenea, incepand cu 1 septembrie, societatile de asigurare vor putea incheia polite pentru riscurile prevazute de contractul de asigurare obligatorie a locuintelor numai pentru valori asigurate care depasesc sumele asigurate obligatoriu conform Legii 260/2008.
"Pentru riscurile si sumele asigurate obligatoriu, prevazute in Legea 260/2008, societatile de asigurare vor putea incheia doar PAD (polita de asigurare obligatorie a locuintelor, emisa de Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale - n.r.)", se precizeaza in norma CSA.
Astfel, CSA stabilea ca proprietarii care doresc sa-si acopere riscul pentru valori mai mari decat nivelul acoperit de asigurarile PAD pot sa cumpere polite facultative doar dupa ce incheie o polita obligatorie.

Prin Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor, proprietarii de imobile sunt obligati sa incheie o polita de asigurare, prima fiind, in functie de tipul locuintei, de 10 sau 20 euro pe an. Suma asigurata a unei locuinte este de cel mult 10.000 euro, respectiv 20.000 euro.
Primele polite de asigurare obligatorie a locuintei, denumite PAD, au fost emise de PAID in iulie 2010.

Prin modificarea Legii 260/2008, in decembrie 2010, persoanele fizice si juridice care au asigurare facultativa a locuintelor pentru toate riscurile prevazute in asigurarea obligatorie nu intra sub incidenta prevederilor actului normativ.

In urma acelei modificari, societatile de asigurari, inclusiv actionari PAID, au lansat produse similare PAD, fapt ce a condus la reducerea constanta si continua a portofoliului PAID.

Mai mult, unii asiguratori, cum ar fi Carpatica Asig sau Astra, si-a denumit politele faculatative pentru locuinte PAD, PAD Complet sau PAD Avantaj. In plus, Astra, care este actionar PAID, a inregistrat marca PAD la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM).

In primele sase luni ale acestui an, portofoliul Astra aferent asigurarilor pentru incendii si calamitati naturale se ridica la 2,46 milioane de polite si venituri aferente de 117,97 milioane de lei.

In cazul PAID, de la inceputul acestui an, portofoliul societatii a scazut permanent, ajungand la finele lunii august la 202.774 de polite, de la 574.229 contracte la 31 decembrie 2011.

PAID a fost infiintata in septembrie 2009 in baza prevederilor Legii 260/2008, ale Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor si Legii 31/1990 privind societatile comerciale.

Cei mai mari actionari ai asiguratorului sunt Astra, Groupama si Platinum (fiecare cu 15%). Generali Romania are o participatie de 11 %, iar ABC Asigurari, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins si Grawe Romania detin cate 5,5% din actiuni.

Proprietarii care nu isi asigura locuintele vor fi amendati de autoritatile locale cu pana la 500 lei. In plus, proprietarii neasigurati si afectati de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundatie, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autoritati pentru refacerea gospodariilor afectate.

In 2011, subscrierile PAID au crescut cu 19,5%, la 35,3 milioane de lei, potrivit datelor dintr-un buletin al CSA.

Anul trecut, PAID a consemnat un profit net de aproape 1 milion de lei.

Astra Asigurari a fost infiintata in anul 1991 si are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments Romania SA - 72,68% si Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alaturi de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,3% din capitalul social.

The Nova Group Investments Romania si Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri