Cursul de schimb a deschis sesiuni in apropierea nivelului de 4,52 lei/euro, in crestere fata de nivelul de la finalul sesiunii de vineri, de 4,5125 - 4,5150 lei/euro.

Pe parcurul sesiunii, cotatiile au inregistrat oscilatii nesemnificative usor sub acest nivel.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat un curs de referinta in crestere pentru a cincea sesiune consecutiv, cu 0,51 bani, la 4,5176 lei/euro, un nou maxim din ultimele sase saptamani.

In sesiunea precedenta, cursul a fost de 4,5125 lei/euro. O rata de schimb superioara celei de luni, de 4,5186 lei/euro, a fost anuntata de banca centrala la 14 august.

Citeste si:

Pentru moneda americana, referinta BNR a urcat cu 3,35 bani, de la 3,4642 lei/dolar la 3,4977 lei/dolar. In acelasi timp, referinta pentru francul elvetian a crescut de la 3,7270 lei/franc la 3,7363 lei/franc.

Dobanzile afisate luni dimineata de banci pentru depozitele cu scadenta la o zi au urcat la 4,79% - 5,29% pe an, revenind aproape de rata dobanzii de politica monetara anuntata de BNR, de 5,25% pe an.

Dobanzile au crescut intrucat luni este prima zi dintr-o noua perioada in care bancile trebuie sa constituie rezervele minime obligatorii cerute de banca centrala. Vineri, in ultima zi a precedentei perioade de rezerva, dobanzile practicate de banci au scazut la 1,13% - 1,63% pe an, pe fondul unui surplus de lichiditate.

Totodata, randamentele pentru depozitele cu scadenta la o saptamana se plasau la 4,83 - 5,33%.