Cota unica reprezinta sistemul de impozitare adecvat Romaniei pentru perioada actuala in care se doreste recuperarea decalajelor si obtinerea unui grad de convergenta reala cu tarile membre, iar renuntarea la acest sistem de impozitare ar periclita relansarea economica si ar afecta competitivitatea statului, se arata intr-o analiza a consultantilor fiscali, printre care s-au numarat si PricewaterhouseCoopers (PwC).
La inceputul lunii mai, premierul Victor Ponta spunea ca guvernul va propune pentru anul viitor un proiect de buget incluzand cote diferentiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% si 16%, sistem care ar urma sa fie introdus de la 1 ianuarie 2013 daca USL va castiga alegerile din toamna.

Totodata, in urma cu doua saptamani, premierul declara ca nivelul cotei unice va fi pastrat in perioada 2012-2016 sau pana in momentul in care Uniunea Europeana va impune un regim de impozitare unitar.

Cota unica a fost introdusa la inceputul anului 2005 in Romania, iar, in acel an, veniturile fiscale au crescut de la 17 miliarde euro, la aproape 23 de miliarde, iar ponderea acestora in PIB a crescut de la 27,7% la 28,5%, in ciuda cotei mai scazute de impozitare comparativ cu sistemul anterior.

Potrivit analizei citate, explicatia sta in faptul ca actualul sistem de impozitare a dus la fiscalizarea unei parti insemnate a economiei, care in prealabil se pastra in zona „economiei negre” sau „gri”. Se estimeaza ca peste 150.000 de locuri de munca, care in prealabil erau nefiscalizate, au fost inregistrate dupa trecerea la cota unica de impozitare.

„Cota unica de impozitare a usurat povara administrarii fiscale atat pentru contribuabili, cat si pentru autoritati, a crescut nivelul de trai al populatiei active si, indirect, prin fondurile mai mari stranse la bugetul general consolidat, si pe cele al pensionarilor. Sistemul cotei unice a descurajat cautarea de solutii de evitare a impozitelor. Deoarece, de la un anumit prag, evaziunea fiscala nu mai este rentabila pentru contribuabil, din perspectiva analizei riscuri versus castiguri potentiale”, sustin consultantii citati.

Ei au precizat ca majorarea cotei de TVA aplicata in vara anului 2010, corelata cu reducerea veniturilor personalului bugetar, a dus la o scadere a consumului intern si a intarziat relansarea economica.

„O masura asemanatoare, prin reintroducerea impozitului progresiv, ar putea reduce venitul disponibil la nivelul gospodariilor, ducand la scaderea consumului. Pe de alta parte, introducerea unui sistem de impozitare diferentiat pentru categoriile de salariati cu venituri reduse (prin aplicarea unor cote de impozit de 8% si 12%, asa cum si-a exprimat intentia actualul Guvern) ar putea avea atat efecte benefice din punct de vedere social, constituind in acelasi timp un necesar stimul fiscal pentru economie”, au declarat consultantii citati.



In privinta statelor europene care aplica impozitul progresiv, acestea au, in general, o prima transa de venit exceptata de la impunere, aceasta transa reprezentand o suma generoasa, uneori cu mult mai mare decat salariul mediu pe economie din Romania.

„Raportandu-ne la repartizarea salariatilor pe grupe de salarii in 2008 in Romania, observam ca cea mai mare parte a salariatilor se incadreaza in zona castigurilor salariale brute de pana la 4.000 lei (aproximativ 900 euro/luna, 10.700 euro/an)”, conform PwC.

Astfel, chiar si in statele europene care aplica impozitul progresiv, categoria de salariati cu venituri reduse, in care s-ar incadra majoritatea salariatilor din Romania, este exceptata de la plata impozitului.

Potrivit companiei de consultanta, salariatii care inregistreaza venituri brute de peste 4000 de lei reprezinta o minoritate la nivelul efectivului de salariati la nivel national, fiind concentrati in sectoare cu importanta strategica pentru economie - IT, design, industrii creative, servicii financiare, transport aerian, specialisti care, alaturi de cei din profesiile liberale, reprezinta coloana vertebrala a clasei de mijloc din Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri