Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Constantin Buzoianu, a declarat, potrivit Mediafax, ca va fi revocat din functie si sustine ca piata asigurarilor se confrunta cu "probleme grave", care, in cazul producerii unui cutremur puternic, ar face ca scandalul FNI sa para un mic accident.
"Astazi (n.red.: luni), in sedinta celor doua comisii de buget-finante ale Parlamentului, am fost invitat sa particip la analizarea unui raport intocmit de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii, care nu imi era favorabil. Ordinea de zi a sedintei comisiilor nu a fost publicata din timp, asa cum prevad uzantele. Practic, m-au chemat si am fost executat, respectiv comisiile au hotarat sa inainteze Parlamentului propunerea de revocare din functia de presedinte al Consiliului CSA", a declarat Constantin Buzoianu.

El sustine ca raportul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii a fost intocmit pe baza unor "plangeri nefondate".
documentul spune ca persoane fizice si juridice au depus la comisia parlamentara un numar insemnat de petitii, din analiza carora au rezultat "o serie de sincope cu privire la modul in care CSA isi indeplineste atributiile prevazute de lege".

In urma audierilor de catre membrii comisiei parlamentare a reprezentantilor CSA, la care a participat si Constantin Buzoianu, acestia au apreciat ca se "mentine aceeasi modalitate simplista si evaziva de abordare si o lipsa privind identificarea unor solutii concrete, ce decurg intocmai din atributiile ce revin acestei autoritati prin lege".

Raportul cu bucluc

In raport se spune ca exista o suspiciune referitoare la existenta unei presupuse stari de incompatibilitate in care se afla Buzoianu determinata de calitatea de asociat pe care fiul acestuia, Sorin Buzoianu, o are in mai multe societati ce activeaza in domeniul asigurarilor.
"In concluzie, membrii comisiei, urmare consultarilor avute dupa finalizarea discutiilor purtate cu conducerea CSA, au hotarat sesizarea Agentiei Nationale pentru Integritate in vederea verificarii presupusei stari de incompatibilitate in care se afla domnul Buzoianu, precum si solicitarea unor documente si rapoarte intocmite de CSA cu privire la cazuistica aflata in atentia comisiei noastre", se arata in document.

Totodata, se mai spune in document, modul in care conducerea CSA a inteles sa raspunda problemelor ridicate atat in memoriile cetatenilor, cat si pe parcursul audierii, ridica "serioase semne de intrebare" asupra indeplinirii de o maniera eficienta a competentelor cu privire la protejarea drepturilor consumatorilor din acest domeniu.

"Avand in vedere cele mentionate mai sus, dar si a faptului ca aceasta institutie se afla sub autoritatea Parlamentului, va rugam sa apreciati in consecinta", se precizeaza la finalul documentului.

Buzoianu spune ca petitiile au fost inaintate de societatile de asigurare ale caror interese le-a lezat prin masurile adoptate de la preluarea mandatului, in toamna anului 2011.

"Eu, la preluarea mandatului, stiam ca este o situatie dificil de gestionat, dar realitatea a depasit cu mult asteptarile mele. In piata asigurarilor, in ultimii ani, a aparut si s-a dezvoltat un «sistem» de favorizare a unor societati de asigurare care nu respecta regulile de baza din domeniu, practica tarife RCA nesustenabile, nu achita daunele catre pagubiti, respectiv catre unitatile de reparatii auto, si impotriva carora nu au fost luate la timp masurile necesare, in primul rand datorita favoritismului practicat fata de acestea, de traficul de influenta si nu numai", spune Buzoianu.

Un alt domeniu care a evoluat intr-o maniera asemanatoare il reprezinta activitatea de subscriere pe segmentul politelor obligatorii pentru locuinte.

"Societatea care emite aceste polite, Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID), creata urmare aplicarii Legii 260/2008, care din pacate a fost modificata in 2010, a fost concurata in mod incorect in primul rand de proprii actionari, care au vandut polite cu aceeasi denumire la tarife asemanatoare celor obligatorii si cu clauze aparent favorabile asiguratilor, contracte care insa nu asigura o acoperire corespunzatoare a intereselor asiguratilor. In plus, si cel mai grav aspect, portofoliul de polite facultative pentru locuinte emise de acesti asiguratori nu este acoperit prin reasigurare la nivelul riscurilor asumate", a afirmat seful CSA.

El a apreciat ca fosta conducere a CSA nu a intervenit la timp si nu a luat masurile care s-ar fi impus tot din cauza «sistemului» prezentat anterior.

"De la preluarea mandatului, reprezentantii societatilor favorizate au incercat insistent atat direct, cat si prin diverse alte modalitati, continuarea aceluiasi mod de lucru atat cu mine, cat si cu alti membri ai Consiliului CSA. Pentru realizarea acestei actiuni, mai intai s-a incercat metoda convingerii, apoi a constrangerii prin santaj si in final prin amenintarea ca daca voi continua, o sa fiu zburat din functie in 5 minute cu scaun cu tot", a continuat Buzoianu.

Cum este pregatita indepartarea lui Buzoianu din functie

Dupa etapa amenintarilor, spune Buzoianu, a avut loc o intalnire a reprezentantilor societatilor favorizate de sistem, "la o cafea", in care s-a pus la punct scenariul si regia indepartarii sale din functie.

"Pentru ca nu s-a gasit o formula legala de punere in practica a acestui scenariu s-a trecut la etapa inscenarii, respectiv petitii catre una din comisiile Parlamentului (Comisia pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii - n.r.). Documentul intocmit de aceasta comisie a fost analizat intr-o sedinta a comisiilor reunite de buget-finante ale Parlamentului. In urma acestei analize, membrii celor doua comisii au decis sa propuna Parlamentului revocarea mea din functia de presedinte al Consiliului CSA", a spus seful autoritatii de reglementare.

El a mai spus ca industria asigurarilor se confrunta cu "probleme grave", pe care a incercat sa le rezolve, dar initiativele CSA au deranjat foarte mult anumite societati de asigurare.

"Chiar daca eu plec, problemele raman. In acest context, fereasca Dumnezeu de producerea unui cutremur de magnitudine ridicata. O astfel de situatie va face scandalul FNI sa para un mic accident. O alta problema a industriei asigurarilor o reprezinta amendamentele la Legea 260/2008, care au fost adoptate recent de catre una din comisiile Parlamentului, care sunt anticoncurentiale. In plus, reasigurarea este o alta problema grava a industriei, de fapt lipsa acesteia", a aratat Buzoianu.

Cine este Constantin Buzoianu


Actualul sef al CSA a fost votat presedinte al Consiliului institutiei de catre Parlament in septembrie 2011, dupa ce, in mod suprinzator, Cristian Constantinescu, un profesionist in asigurari si fost sef al Allianz-Tiriac Asigurari, a fost respins de comisiile de specialitate, desi era sustinut de Partidul Democrat Liberal, aflat atunci la putere.

Absolvent al Academiei de Studii Economice in anul 1971, Buzoianu a lucrat ca economist, dupa care a intrat in Ministerul de Interne.
Din 1976, timp de 4 ani, el a fost ofiter de politie economica la Inspectoratul de Politie Judetean Constanta, fiind apoi promovat ca sef birou in cadrul aceleiasi institutii.

Dupa ce in 1987 a trecut la Regionala CFR Constanta, ca sef serviciu politie transporturi, seful CSA a revenit la IPJ Constanta dupa Revolutie, in 1992, ca director - inspector sef.

Inainte de a ajunge seful CSA, el a fost vicepresedinte al acestei institutii, in perioada in care autoritatea a fost condusa de Angela Toncescu.

In 2011, piata asigurarilor generale si de viata a scazut cu 4,3%, la 7,95 miliarde de lei, rezultat influentat de reducerea veniturilor din polite generale cu 6,5%, la 6,21 miliarde de lei, in timp ce veniturile din asigurari de viata au urcat cu 4,6%, la 1,74 miliarde de lei.

De asemenea, industria de profil a incheiat anul 2011 cu o pierdere de 325,86 milioane de lei, de aproape 8 ori mai mare fata de cea inregistrata in anul precedent.

In 2010, pierderile pietei au fost de 41,37 milioane de lei, fata de rezultatul negativ de 103,3 milioane de lei din 2009 si de 582,5 milioane de lei din 2008.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri