BCR isi adapteaza oferta de creditare la tendintele pietei si ale cadrului de reglementare privind protejarea clientilor, lansand o noua oferta de imprumuturi garantate in lei destinata cumpararii, modernizarii sau constructiei de locuinte ori pentru nevoi personale.
Noua oferta de credite asigura clientilor BCR protectie impotriva fluctuatiilor cursului de schimb. Impotriva riscurilor de crestere a dobanzilor pe termen mediu banca ofera clientilor posibilitatea de a accesa credite cu dobanda fixa pe o perioada de 5 ani.

“Facem un pas important, in acelasi timp indraznet si necesar, de a acorda credite pentru casa numai in lei. Multi clienti considera creditul ipotecar in valuta mai ieftin, dar pe termen lung ne asteptam la costuri totale semnificativ mai reduse la creditele in lei comparate cu cele in euro, tinand cont in special de tendinta de crestere a indicelui Euribor de la nivelul minimului sau istoric din prezent, dar si de impactul semnificativ pe care fluctuatiile valutare il au asupra costurilor unui credit”, a declarat Ioana Mihai, sef departament credite garantate din cadrul BCR.

Creditele garantate in lei de la BCR pot fi accesate pe o perioada de maxim 30 de ani, iar comisioanele de analiza si de administrare a creditului sunt zero. BCR finanteaza pana la 85% din valoarea garantiilor aduse - sunt acceptate in garantie si imobile care apartin altor persoane (sot/sotie, parinti, frati/surori etc.) - iar clientii au posibilitatea de a prezenta pana la 3 coplatitori.

Dobanda este stabilita in functie de raportul dintre suma creditului si valoarea garantiei, iar clientii care primesc salariul intr-un cont BCR beneficiaza de reducere la dobanda standard.

Pe toata perioada creditului, BCR ofera gratuit asigurarea facultativa pentru locuinta la Omniasig

“Din ce in ce mai multe tranzactii imobiliare se fac in lei deoarece tot mai multi clienti simt nevoia de a elimina riscul de curs valutar manifestat destul de vizibil in ultima perioada. Cumparatorii stiu ca pot stabili moneda in care se realizeaza tranzactia, si de aceea mizam pe o crestere importanta a pietei creditelor ipotecare in lei”, a explicat Ioana Mihai.

Creditele garantate in euro vor fi disponibile doar pentru clientii care realizeaza venituri in moneda respectiva.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri