UNIQA Asigurari a angajat 323 de persoane de la inceputul acestui an, dintre care peste 200 sunt inspectori de asigurare, potrivit lui Florin Golovatic, CEO al societatii de asigurari, ale carui planuri sunt ca pana la sfarsitul lui 2012 sa recruteze inca 32 de persoane.
"Romania reprezinta una dintre cele mai importante pietele ale UNIQA Group, datorita dimensiunii sale, iar noile angajari sunt menite sa sustina planul de crestere a cotei de piata si de dezvoltare a portofoliului. In cursul anului 2012 UNIQA Asigurari a angajat 323 de persoane, dintre care peste 200 sunt inspectori de asigurare. Planul nostru pana la sfarsitul anului presupune angajarea a inca 32 de persoane, iar pentru anul viitor ne-am propus sa crestem echipa cu inca 110 angajati", a declarat Florin Golovatic (foto), presedinte Directorat si CEO UNIQA Asigurari.

El a daugat ca prin cresterea personalului societatea de asigurari urmareste atingerea obiectivelor programului de repozitionare inceput la nivel de grup in mai 2011 si denumit UNIQA 2.0. De altfel, in luna martie a anului trecut UNIQA Asigurari anunta, de asemenea, un plan de a recruta pana la mijlocul anului un numar de 110 inspectori de asigurare.

"Ne confirmam angajamentul pentru piata romaneasca prin crearea de noi locuri de munca, fiind unul dintre cei mai activi angajatori din domeniul asigurarilor. Chiar si intr-o perioada in care multe companii de asigurari trec prin restructurari, noi ne respectam planul de angajari, iar rezultatele se vad deja in cresterea peste piata pe care am inregistrat-o in primul semestru", a mai spus Golovatic.

Primele brute subscrise de UNIQA Asigurari in primele sase luni din 2012 au totalizat 220 milioane de lei, cu 10% peste nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. In acelasi timp, piata asigurarilor generale a urcat cu 3,6% comparativ cu primul semestru din 2011.

UNIQA Asigurari are in prezent 1.261 de angajati full-time si colaboreaza cu peste 7.000 de agenti de asigurare, 450 de brokeri si 10 banci, in timp ce UNIQA Asigurari de viata are 29 de angajati.

Despre programul derulat la nive de grup, Florin Golovatic mentioneaza ca acesta "presupune concentrarea pe businessul de baza in pietele-cheie ale grupului din Europa Centrala si de Est, astfel incat pana in anul 2020 grupul sa isi dubleze numarul de clienti la 15 milioane, de la 7,5 milioane in 2010, si sa isi majoreze profitul inainte de taxe cu pana la 400 de milioane de euro.

UNIQA Asigurari are in prezent 47 de sucursale si 115 agentii.

"In principal, ne-am concentrat in 2012 pe dezvoltarea prezentei noastre in Bucuresti, unde in cursul acestui an am deschis 3 sucursale (Cobalcescu, Dacia si Barbu Vacarescu) si trei agentii noi. In afara Capitalei, numarul agentiilor a crescut cu sapte unitati in 2012. Pentru anul viitor ne-am planificat extinderea retelei de vanzari prin cresterea personalului din unitatile existente, fara a deschide agentii sau sucursale noi", a conchis seful UNIQA Asigurari.

Sursa foto: primm.ro
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri