Zece persoane inculpate in dosarul privind fraudele bancare in valoare de 22 de milioane de euro au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, in noaptea de vineri spre sambata, de Tribunalul Calarasi.
Astfel, magistratii Tribunalului Calarasi au emis mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile pe numele lui Adrian Ruse, Dorel Cristescu, George Radu, Florian Rasuceanu, Niculina Tanase, Victor Fotache, Adrian Botev, Ionel Matei, Florian Lazar si Nicolae Moga, acestia fiind acuzati ca ar fi beneficiat de credite bancare cu acte false ca persoane fizice sau juridice, conform Mediafax.

Potrivit judecatorilor calaraseni, decizia instantei nu este definitiva, ea putand fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti de catre avocatii celor zece arestati preventiv.

Invinuitii din dosarul fraudelor bancare sunt acuzati ca ar fi obtinut, in mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finantarea unor proiecte de achizitii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de catre liderii gruparii, potrivit Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).

Activitatea infractionala a fost sprijinita, au aratat procurorii, de catre invinuitii Aurel Saramet, avand calitatea de director al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepresedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Catalin Ionut Rosu si Andrei Atanasiu, angajati in cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, si Florian Dragos Diaconescu.

"Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Bucuresti si Biroul Teritorial Calarasi, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Bucuresti au procedat la destructurarea unui grup infractional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat in savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si spalarea banilor. In acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un numar de 50 de perchezitii domiciliare la locuintele invinuitilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucuresti si judetele Ilfov, Calarasi si Giurgiu", se arata intr-un comunicat de miercuri al Directiei.

Potrivit sursei citate, in perioada 2010-2012, membrii grupului infractional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substantiale prin fraude bancare, respectiv obtinerea sau incercarea de a obtine un numar de 40 de credite de la 16 unitati bancare de pe teritoriul Romaniei, prin utilizarea unor documente falsificate.

Aurel Saramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, va fi cercetat in libertate in dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, in urma audierilor incepute joi la sediul DIICOT Bucuresti.

Saramet a fost lasat sa plece de la DIICOT vineri, in jurul orei 00.15. Foarte probabil, insa, el va fi chemat, in perioada urmatoare, pentru a da noi declaratii, au declarat surse judiciare.

La audieri au fost aduse, joi, o suta de persoane, intre care Aurel Saramet si angajati ministeriali, dupa ce anchetatorii au descins la locuintele a 50 de suspecti si la sediile societatile acestora din Bucuresti, Ilfov, Calarasi si Giurgiu.

Ministerul Economiei a anuntat ca directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Saramet, a fost suspendat din functie in urma anchetei initiate de DIICOT, iar in cazul celor trei angajati ai Ministerului Economiei cercetati in acelasi dosar ministrul de resort a decis incetarea activitatii in functiile ocupate.

Liderul gruparii infractionale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primaria Oltenita, iar apoi, scrie presa locala, si-a cumparat o ferma de porci si ar fi coordonat obtinerea de credite cu documente false.

Originar din judetul Calarasi, Ruse a fost al patrulea la alegerile din 2008 pentru functia de primar din Oltenita, obtinand doar 9,24% din voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.

Ulterior, dupa cum relateaza presa locala, Ruse si-a cumparat o ferma de porci care cuprindea 100 de hectare de teren si constructiile aferente.

Pentru a investi in ferma, el ar fi luat un credit de 10 milioane de euro, dupa care, potrivit editia.ro, a pus niste muncitori "sa taie toate constructiile de pe terenul respectiv, pentru a le vinde ulterior la fier vechi".

Ruse ar fi coordonat obtinerea creditelor din dosarul fraudelor de 22 de milioane de euro, insusindu-si 75% din valoarea acestora, dupa cum noteaza tot editia.ro.

Pe plan local, Ruse este cunoscut cu porecla "Tene", iar din grupul sau infractional ar face parte, printre altii, fratii Moga, si ei cu notorietate in judetul Calarasi, potrivit unor surse judiciare. Unul dintre fratii Moga este finul lui Ruse, conform acelorasi surse.

Atat Ruse, cat si fratii Moga, au fost dusi la audieri joi, la sediul DIICOT Bucuresti.

Potrivit unor surse judiciare, Tribunalul Bucuresti va anunta sambata, la ora 20.00, decizia in cazul fraudelor bancare estimate de anchetatorii DIICOT la 22 de milioane de euro, judecatorul incheind sedinta in jurul orei 4.00, dupa ce a ascultat pledoariile acuzarii si ale apararii.

Judecatorul va decide daca admite sau nu propunerile procurorilor DIICOT de arestare preventiva a 33 de persoane implicate intr-o retea ampla de fraudare a mai multor banci, intre acestea aflandu-se Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepresedinte Bancii Romane de Dezvoltare (BRD), Florian Dragos Diaconescu, fost general al Directiei de Informatii Externe (DIE) si unul dintre lideii grupari, Daniel Ruse, un personaj al lumii interlope din Oltenita.

Majoritatea dintre acuzati au fost prezenti la dezbaterile din instanta, ei fiind liberi sa plece dupa ce ordonantele de retinere ale DIICOT le-au expirat. Invinuitii vor afla sambata, la ora 20.00, decizia judecatorului in cazul lor.

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri